Geografie - Pagina principala
Luni, 21.Apr.2014, 06:38Principală | Înregistrare | Logare

Meniu site

Forma intrarii

Chat

 
500

Trafic

Link catre

Spune unui prieten

Sondaj 1

Noteaza site-ul meu
Total răspunsuri: 26

Sondaj 2

Sunteti afectati de schimbarile climatice din Romania?
Total răspunsuri: 22

Statistica


Total online: 0
Vizitatori: 0
Utilizatori: 0

Curs Valutar

Cautare

Deposit Files

Varsta site

Calendar

«  Aprilie 2014  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Calculator

Pagina principala

Morfostructurile paleozoice cu fundament hercinic şi caledonic din estul Europei care cuprind Munţii Urali ce face limita vestică dintre marea platformă rusă şi cea siberiană. Domină formele glaciare şi periglaciare care se continuă în I-lele Novaia Zemlia (I-lele constituie o continuare firească a orogenului uralian).

Munţii de platformă pe fundament cutat caledonic se află în vestul Europei, respectiv în sudul M. Scandinaviei, în I-lele Britanice dar şi I-lele Canalului ca rămăşiţe ale acestui orogen. Aceşti munţi sunt cei mai vechi munţi la zi din Europa pe care s-au dezvoltat serii de suprafeţe de nivelare (post-caledonică, post-hercinică şi neogenă). Ele au fost puternic fragmentate transversal cu mari dislocări plicative, generând un relief complex de denudare, sculptural şi chiar de pediment. Eroziunea glaciară cuaternară şi prezentă a determinat formarea fiordurilor, iar eroziunea din timpul erei cainozoice a format adevărate peneplene uşor ondulate cu aspect de coline, iar acumulările din bazinul Londrei au format câmpia aluvionară a Londrei. ... Detalii... »

Vizualizări: 205 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2012 | Comentarii (0)

Două unităţi morfostructurale marginale ale Europei au avut evoluţii tectonice diferite faţă de evoluţia de ansamblu a Europei:

a) unitatea caledono-hercinică a M. Urali, care a avut o evoluţie geostructurală determinată de evoluţia platformei ruse;

b) unitatea geostructurală a Islandei determinată de evoluţia riftului medio-atlantic şi a faliilor de transformare impuse inversarea polilor geomagnetici. Amploarea energetică de stres geotermic determinate de actualele falii fac din Islanda cea mai puternică regiunea vulcanică seismică a Europei.

 Principalele unităţi geomorfostructurale ale Europei sunt strâns legate de evoluţia paleogeografică de ansamblu a Europei. Privite genetic, aceste unităţi ar putea constitui, în funcţie de vechimea acestora, trei mari unităţi morfostructurale: Paleo-Europa, Mezo-Europa ş... Detalii... »

Vizualizări: 206 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2012 | Comentarii (0)

V. Etapa actuală (cuaternară) în care au loc trei procese majore:

a) glaciaţiunea cuaternară (pleistocenă) care a cuprins peste jumătate din suprafaţa Europei ca urmare a răcirii climei, cunoscută sub numele de eră glaciară pleistocenă. Această glaciaţiune a avut un pol de extensie maximă axat pe peninsula Scandinavică şi Marea Baltică peste care s-a constituit un gheţar de tip calotă ce îşi avea marginile banchizei până în Gemania şi Polonia actuală, peste teritoriul ţărilor baltice, în Belarusia şi vestul Rusiei, acoperind întreaga Pen. Kola, mările baltice, Baltică şi Albă, Pen. Scandinavă şi o foarte mare parte din Marea Nordului. Acest inlandsis a cunoscut trei faze de extensie maximă (Elster, Saale, Vistula) determinând crearea unui important relief glaciar în nordul Europei. Tot în această perioadă Islanda era acoperită ... Detalii... »

Vizualizări: 323 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2012 | Comentarii (0)


IV. Etapa alpină a cuprins întreaga Europă sudică din Pen. Iberică până în Anatolia, prelungindu-se în sudul Mării Negre cu M. Pontici, în estul acesteia cu M. Caucaz şi mai departe în centrul Asiei completând geosinclinalul (alpin) cu cel himalayan. Acum s-a format Neo-Europa în care s-au individualizat importante sisteme montane cum ar fi Munţii Sierra Nevada, M. Pirinei, M. Alpi, M. Penini, M. Dinarici, M. Carpaţi M. Balcani şi M. Pindului. În anumite faze, în special cea de la sfârşitul neogenului şi începutul quaternarului, procesele de cutare şi şariaj au fost însoţite de intense procese vulcanice cum ar fi cele din Alpii Bavariei, M. Penini, M. Pindului şi M. Carpaţi – acum s-a format cel mai lung lanţ vulcanic european, cel din Carpaţii Româneşti, cel al munţilor Oaş-Gutâi-Tibeş-Călimani-Gurghiu-Harghita. Concomitent cu fenomenele de înălţare orogenică au avut loc colmatări ale bazinelor marine interioare rezultând formarea unor importante podiş... Detalii... »

Vizualizări: 171 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2012 | Comentarii (0)

EUROPA – EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICĂ ŞI ROLUL EI ÎN FORMAREA RELIEFULUI

Evoluţia paleogeografică a Europei este strâns legată de următorii factori:

a) existenţa unor platforme vechi continentale (scuturi continentale ce alcătuiau în trecutul geologic hipercontinentului Laurasia);

b) existenţa şi formarea în geosinclinalele marginale a orogenezelor precambriene, caledonice, hercinice şi alpine;

c) unitatea de monolit a platformelor continentale europene cu platformele continentale asiatice, a căror evoluţie este comună;

d) evoluţia morfogenetică a reliefului este în strânsă corelare cu factorii interni şi externi modelatori ai scoarţei (modelarea externă şi internă ... Detalii... »

Vizualizări: 158 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2012 | Comentarii (0)

3. Ţărmurile şi configuraţia articulaţiilor
 
Europa este continentul cu cele mai neregulate ţărmuri şi care însumează 37.900 km. Aici se găsesc aproape toate tipurile de ţărmuri articulate, atât prin peninsule, golfuri, cât şi prin insule şi strâmtori. Articulaţia ponto-egeeană desparte Europa de Peninsula Asia Mică, iar I. Cipru constituie cea mai estică insulă mediteraneană.
Europa se articulează la Marea Mediterană prin Pen Balcanică şi Pen Peloponez (despărţite de Canalul Corint), Peninsula Italică (despărţită de Sicilia prin Str. Messina) şi Pen Iberică (despărţită de nordul Africii prin Str. ... Detalii... »
Vizualizări: 167 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2012 | Comentarii (0)

EUROPA – PRIVIRE DE ANSAMBLU
1.Aşezare : în emisfera nordică (boreală) şi aparţine masei continentale Eurasia – cea mai mare masă continentală a lumii. Are o suprafaţă totală de 10.034.000 km″ din care 9.200.000 km″ o constitue suprafaţa propriu-zisă a masei continentale (locul 5 între continente).
Este situat între 36°71’ lat. N şi 71° lat. N.
Este exclusiv un continent al zonei temperate şi al zonei boreale reci cu prelungiri în zona subtropicală (mediteraneană) de căldură.
În I-le Britanice trece meridianul Greenwhich (0), ceea ce face ca Europa să fie în cea mai mare parte un continent al Emisferei Estice.
În nordul continentului, se desfăşoară Cercul Polar de Nord care delimitează zona de căldură rece.
De la cel mai vestic punct (Capul Roca) şi până la extremitatea de nord-est a Munţ... Detalii... »
Vizualizări: 175 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2012 | Comentarii (0)

EFECTELE SCHIMBARILOR CLIMATICE

Efecte negative

  
Calota glaciara tocmai se topeste. La Polul Nord, suprafata marii acoperita de gheata s-a micsoarat cu 10% in ultimii 30 de ani si grosimea a scazut cu 40%. Topirea celor mai multi ghetari este un semn de incalzire climatica.
Alpii francezi

   Nivelul marilor creste pe masura topirii calotelor glaciare. A crescut (din masuratorile efectuate) cu 10-25 cm la sfarsitul veacului trecut si va mai creste pana la 60 de cm. Anumite insule de joasa altitudine precum Maldive, Tuvalu si delte precum Delta Dunarii si cea a Nilului vor fi sub ape iar in Europa aproape 70 de mil. de oameni stabiliti pe malul marii ar putea fi amenintati. Apa marii va penetra in interiorul terenurilor din apropierea tarmului si va contamina solurile agricole precum si rezervele de apa dulce.
   Schimarea climatica este la originea fenomenelor extreme precum furtunile, inundatiile, secetele, valurile de caldura. In ultimii 10 ani s-au inregistrat de trei ori mai multe catastrofe de origine climatica, in principal inundatii si tornade fata de ultimii 60 de ani.
Ciclonul Katrina a fost cel mai violent pe care lumea l-a putut cunoaste. A atins coastele din America de Sud pe 26 martie 2004 (observatia este luata de pe satelit).

   Apa este rara in numeroase regiuni ale lumii. 20% din populatia mondiala, adica 1.2 mld. de suflete, nu au acces la apa potabila. O crestere de temperatura de 2.5°C ar conduce la faptul ca aprox. 2.4-3.1 mld. de persoane ar suferi de penurie de apa. Aceeasi crestere de temperatura ar aduce foamete pentru 50 mil. de persoane, cifra care s-ar adauga celor 850 mil. care sufera deja.
  Bolile tropicale precum malaria ar putea sa se extinda deoarece zonele devin favorabile dezvoltarii tantarului purtator bolii. O crestere doar de 2°C ar putea sa puna in pericol sanatatea a inca 210 mil de persoane.
   Numeroase specii de animale si de plante, nu vor suporta schimbarea de temperatura sau nu vor migra spre regiuni care dispun de un climat adaptat. Un studiu alarmant arata ca 1/3 din specii vor fi afectate pana in 2050. Mamiferele si pasarile regiunilor reci precum ursul polar, morsa si pinguinul sunt deosebit de vulnerabile.

Vizualizări: 452 | Adăugat de: mihairoman | Data: 20.Dec.2011 | Comentarii (0)

Schimbarea climatică, ce înseamnă

 

    Schimbarea climatică e la uşa. Îi  resimţim toţi din ce în ce mai mult efectele. Furtunile şi inundaţiile sunt din ce in ce mai frecvente, iarna este mai caldă, este mai puţină zăpadă şi mai multă ploaie. Primăvara, apariţia florilor şi întoarcerea pasărilor migratoare se face  mai devreme. Aceste semne arată accelerarea schimbării climatice, care se cheamă de asemenea încălzire globală planetară.

   Dacă nu facem nimic, punem planeta noastră în pericol şi riscăm să pierdem ce ar trebui sa meargă de la sine.

 

Pozele- munţii Kilimandjaro – Japonia.


 

Prima poză este realizată pe 17 Februarie 1993, iar a  două pe 21 Februarie 2003.

 

   Chiar dacă efectul încălzirii climatice pe calota glaciară nu este foarte clar, această imagină ilustrează impactul secetei asupra stratului de zăpadă  de  pe munţii înalţi.

De ce climatul se modifică ?

 

   Schimbarea climatică se explică prin modul de viaţă actual, mai ales în ţările dezvoltate ale Uniunii Europene. Centralele care transformă energia în electricitate şi în căldură, deplasările cu autoturismul sau cu avionul, fabricarea bunurilor de consum, agricultura, toate aceste activităţi sunt responsabile de schimbarea climatică.

 

Efectul de seră

   Atmosfera înconjoară Pământul ca un strat protector, transparent care lasă să treacă lumina soarelui şi reţine căldura. Fără el, căldura soarelui s-ar reflecta  pe suprafaţa Pământului si s-ar întoarce în spaţiu. Temperatura ar fi mai joasă de -30°C şi totul ar fi îngheţat... Detalii... »

Vizualizări: 205 | Adăugat de: mihairoman | Data: 07.Dec.2011 | Comentarii (0)

Schimbarea climatică este reală

     Schimbarea climatică se desfăşoară continuu.  Pe durată veacului trecut, temperatura medie a globului a crescut intre  0,6°C şi de 1°C în Europa.

... Detalii... »

Vizualizări: 195 | Adăugat de: mihairoman | Data: 07.Dec.2011 | Comentarii (0)

1.1.             Zona litorală

-          turismul estival este preferat de

-          turiştii români

-          turiştii străini

-          staţiunile sunt folosite ca loc de odihnă şi cură heliomarină sau de nămol

-          Mamaia

-          Constanţa

-          Eforie

-          Techirghiol

-          Costineşti

-          complexul Mangalia Nord

-          oraşele atrag turişti şi prin obiectivele arheologice

-          mozaicul roman de la Constanţa

-          cetatea Callatis din Mangalia

... Detalii... »

Vizualizări: 162 | Adăugat de: mihairoman | Data: 07.Dec.2011 | Comentarii (0)

Turismul României

1.       Generalităţi

-          potenţial turistic deosebit de variat, cu obiective deosebite

-          naturale

-          sociale

-          culturale

-          obiectivele naturale

-          generează o diversitate de forme de relief

-          de la cel montan la cel litoral

-          de la turismul de iarnă la cel estival

-          activitatea turistică este adesea asociată cu tratamente medicale în staţiuni balneoclimaterice

-          excursii şi drumeţii

-          sporturi de iarnă şi de vară

-          vizitarea de obiective culturale, istorice, etc.

-          nivelul ... Detalii... »

Vizualizări: 178 | Adăugat de: mihairoman | Data: 07.Dec.2011 | Comentarii (0)

Apele subterane ale României

1.       Generalităţi

-          apar la suprafaţă

-          sub formă de izvoare

-          sunt extrase cu ajutorul forajelor

 

2.       Ape freatice

-          situate la suprafaţă deasupra primului strat impermeabil

-          se întâlnesc în toate regiunile

-          câmpii

-          foarte continui

-          influenţate de

-          aporturile din

-          precipitaţii

-          ale surse

-    &nbs... Detalii... »

Vizualizări: 415 | Adăugat de: mihairoman | Data: 07.Dec.2011 | Comentarii (0)

Transporturile

-         transport feroviar

-         construite cu timpul deoarece liniile ferate lipseau legături între arterele principale

-         linia Piatra-Neamţ – Bicaz

-         modernizarea transportului feroviar

-         magistrala Bucureşti – Satu Mare

-         prin culoarul depresionar Ciuc – Giurgeu

-         prin localităţile Sfântu Gheorghe – Tuşnad – Miercurea Ciuc – Gheorgheni

-         de-a lungul defileului Mureş de pe Topliţa

-         electrificată pe întreg traseul

-         legătura cu magistrala Bucureşti – Vadu Siretului din Moldova

-         prin linia ferată electrificată de pe Valea Trotuşului

-         dinspre Miercurea-Ciuc – Comăneşti – Oneşti

-         prin trecătoarea Ghimeş - Făget

-         liniile ferate secundare

... Detalii... »

Vizualizări: 1007 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

Agricultura

-         în raport cu specificul condiţiilor naturale – contribuie la producţia agricole

-         relief accidentat

-         climă rece şi umedă

-         pânză freatică aproape de suprafaţă

-         terenuri reduse

-         soluri cu fertilitate scăzută

-         extinse fâneţe şi păşuni naturale

-         face parte din regiunea agrogeografică de munte

-         culturi agricole diversificate

-         se cultivă porumbul, orzul, ovăzul, secara, cartoful, inul, pomii fructiferi

-         practicate în depresiuni şi văi

-         proporţie foarte ridicată

... Detalii... »

Vizualizări: 429 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

Economia

Industria prelucrătoare

-         industria energetică

-         rafinăria de la Dărmăneşti

-         pentru producerea energiei electrice

-         termocentrala de la Vatra Dornei

-         hidrocentrala Stejaru de pe Bistriţa (judeţul Neamţ)

-         centre siderurgice – Vlăhiţa

-         două furnale mari

-         se prelucrează minereul de la Lueta

-         industria construcţiilor de maşini – în Miercurea-Ciuc

-         utilaje pentru materiale rulant şi feroviar

-         osii

-         ... Detalii... »

Vizualizări: 197 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

Aşezările omeneşti

Aşezările rurale

-         satul risipit – caracteristic sau împrăştiat

-         gospodăriile despărţite prin fâneţe şi păşuni

-         specific zonelor montane

-         satul linear – ca tipuri subsidiare

-         concentrare pe văi

-         în depresiunile intramontane

-         satul compact

-         casele lipite perete de perete

-         după numărul de locuitori

-         mijlocii (500 – 1.500 locuitori)

-         mari (1.500 – 4.000 locuitori)

-         ... Detalii... »

Vizualizări: 642 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

Populaţia

-         etape de populare a zonei

-         aparţine ariei de umanizare

-         până la 1.000 – 1.200 m. altitudine – aşezări permanente

-         mai sus – aşezări sezoniere pentru fân, păstorit sau de exploatare forestieră

-         zona pajiştilor alpine – numărul cabanelor turistice a sporit

-         în decursul timpului se generează o concentrare a populaţiei, creându-se

-         curenţi de materii prime

-         produse industriale

-         fluxuri de forţă de muncă

-         sporul natural – foarte ridicat

-         judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Covasna, Mureş, Braşov

-         valorile depăşesc cu... Detalii... »

Vizualizări: 390 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

 Rezervaţiile naturale

-         rezervaţiile floristice

-         Băile Tuşnad

-         Bilbor

-         Sâncrăieni

-         Tulgheş

-         rezervaţiile forestiere – Ceahlău

-         rezervaţiile de floră şi faună – Slănic Moldova

-         rezervaţiile de peisaj şi floră – Cheile Bicazului

-         rezervaţiile geologice

-         Carhaga (judeţul Covasna)

-         Cozia (judeţul Neamţ)

-         Pietrele Doamnei din Rarău

... Detalii... »

Vizualizări: 208 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

Fauna

-         fauna pădurilor de răşinoase

-         mamifere de interes cinegetic

-         cerbul

-         râsul

-         ursul

-         fauna făgetelor – la altitudine mai joasă – variantă

-         căprioara

-         cerbul

-         jderul

-         mistreţul

-         ursul brun

-         veveriţa

-&nbs... Detalii... »

Vizualizări: 215 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

Apele stătătoare

-         Izvorul Muntelui – lac antropic, de acumulare

-         pe Bistriţa – 33 km2

-         interes energetic

-         Lacul Roşu – 1837

-         lac de baraj natural

-         formare – prin surparea unui pinten de munte care a barat Valea Bicazului în amonte de chei

-         Lacul Sf. Ana – unicat

-         în craterul vulcanic Ciomatu Mare, lângă Băile Tuşnad

Apele subterane

-         ape freatice de mică adâncime

-         influenţate de precipitaţii

-         ... Detalii... »

Vizualizări: 242 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

 

Reţeaua hidrografică

Apele curgătoare

-         densitate de ape curgătoare

-         Bicazul – afluent al Bistriţei

-         Bistricioara – afluent al Bistriţei

-         Bistriţa

-         după ce iese din Depresiunea Dornelor

-         formează defileul Giumalău şi Pietrosul Bistriţei (12 km.)

-         îşi continuă cursul său longitudinal, paralel culmilor muntoase până la Bicaz

-         lacul de acumulare Izvorul Muntelui

-         după confluenţa cu Bicazul, îşi urmează un alt sector de traversare, între Munţii Stânişoarei şi Munţii Goşmanu

-         Cracău

-         Dorna - afluent al Bis... Detalii... »

Vizualizări: 207 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

Defileele

-         defileul Topliţa-Deda – pe Mureş

-         între Munţii Călimani şi Gurghiu

-         defileul Tuşnad – pe Olt

 

Clima

-         tipul de climă – climat de munte

-         temperaturile medii anuale – 0º -6ºC

-         precipitaţiile abundente – 800-1.200 mm./an

-         vânturile puternice

-         relieful introduce modificări locale

-         scăderi de temperatură în raport cu înălţimea

-         creşterea cantitativă a precipitaţilor la altitudini mai mari

-         prin altitudine

... Detalii... »

Vizualizări: 194 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

Pasurile şi trecătorile

-         Bicaz

-         sau Pângăraţi

-         trece drumul care vine dinspre Piatra Neamţ pe Valea Bistriţei, a Bicazului, prin Lacul Roşu, Gheorgheni, în Depresiunea Ciuc

-         Bucin – 1.273 m.

-         în Munţii Gurghiu

-         Ghimeş – Făget

-         la izvoarele Trotuşului

-         trece cale electrificată şi şosea

-         între Moldova şi Transilvania

-         Izvorul Mureşului – între

-         Depresiunea Giurgeu

-         Depresiunea Ciuc

... Detalii... »

Vizualizări: 194 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

Depresiunile

-         Depresiunea Baraolt – depresiune marginală

-         între Baraolt, Perşani şi Harghita

-         Depresiunea Bilhor – 1.000 m.

-         între Călimani şi Bistriţa

-         Depresiunea Borsec – 800 m.

-         în Munţii Giurgeu

-         Depresiunea Caşin – depresiune închisă

-         denumită şi Plăieşi

-         la sud – est de Munţii Ciuc

-         la limita cu Munţii Bodoc

-         Depresiunea Comăneşti – denumită şi Dărmăneşti

-         pe cursul Trotuşului

... Detalii... »

Vizualizări: 190 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

-         Munţii Ciuc – între

-         Valea Trotuşului – nord şi est

-         Valea Uzului – sud

-         Munţii Nemira – 1.649 m.

-         între Valea Trotuşului şi Valea Oituzului

-         Munţii Stânişoara

-         la est de Valea Bistriţei

-         pe malul stâng paralel cu Bistriţa

-         culme muntoasă prelungă (mai scundă)

-         Munţii Goşmanu - 1.442 m.

-         la sud de Bistriţa

-         Munţii Berzunţ – 984 m.

-         ... Detalii... »

Vizualizări: 190 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

-         Munţii Moldovei

-         Munţii Bistriţa – cu vârfurile

-         Budacu – 1.859 m.

-         Pietrosu Bistriţei – 1.794 m.

-         la nord şi sud de Valea Bistriţei

-         orientare nord – sud

-         Munţii Ceahlău – vf. Ocolaşu Mare (1.907 m.)

-         între Valea Bistriţei – est

-         Valea Bicazului – sud

-         Valea Bistricioarei – nord

-         forme structurale deosebite: Toaca şi Panaghia

 

-         Munţii Tarcău – 1.664 m.

... Detalii... »

Vizualizări: 208 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

Culmile muntoase

-         munţi vulcani

-         Munţii Călimani

-         până în Valea Mureşului

-         vf. Pietrosu – 2.100 m.

-         cratere bine păstrate

-         platouri vulcanice

-         Munţii Giurgiu – 1.776 m.

-         la sud de defileul Mureşului dintre Topliţa şi Deda

-         cratere bine păstrate

-         platouri vulcanice

-         înlănţuire de coşuri vulcanice orientate de un aliniament

-         nord – vest

... Detalii... »

Vizualizări: 196 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

     Alcătuirea petrografică (litologia)

-         diversitate mare de roci

-         impune un paralelism al culmilor (fâşii)

-         centru – şisturi cristaline – aliniază altitudinile cele mai mari

-         se afundă la sud de obârşia Trotuşului

-         vest – roci eruptive

-         est – roci sedimentare cutate (fliş)

 

     Caracterizarea reliefului

     Caracterele generale

-         masivitatea

-         lăţime mare

-         ... Detalii... »

Vizualizări: 192 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

Carpaţii Moldo-Transilvaniei

- grupa centrală a Carpaţilor Orientali -

 

   Aşezarea – limitele

-         nord – culoarul depresionar Dorna – Câmpulung

-         sud – Depresiunea Braşovului

-         Valea Oituzului

-         est – Subcarpaţii Moldovei

-         vest – Depresiunea colinară a Transilvaniei

 

    Geneza

-         această grupă montană face parte din lanţul Carpaţilor Orientali, ramură a Carpaţilor Româneşti, înălţaţi în cea mai nouă orogeneză, orogeneza alpină

-         punerea în evidenţă a masivelor carpatice a început mai demult

-         în orogeneza hercinică, din a doua parte a Paleozoicului (carbonifer şi permian)

-         ... Detalii... »

Vizualizări: 217 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

-          Aşezările omeneşti

-          Aşezările rurale

-          satul risipit – caracteristic sau împrăştiat

-          gospodăriile despărţite prin fâneţe şi păşuni

-          specific zonelor montane

-          satul linear – ca tipuri subsidiare

-          concentrare pe văi

-          în depresiunile intramontane

-          satul compact

-          casele lipite perete de perete

-          după numărul de locuitori

-          mijlocii (500 – 1.500 locuitori)

-          mari (1.500 – 4.000 locuitori)

-          contraste – alături de comune mari găsindu-se şi aşezări rurale mici

-          după funcţiunile economice

... Detalii... »

Vizualizări: 222 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

-          Solurile

-          strâns corelate cu

-          roca

-          clima

-          vegetaţia

-          soluri ce favorizează un climat răcoros  şi umed şi existenţa pădurilor

-          solurile argiloiluviale – argilovisoluri

-          solurile cambiosoluri

-          solurile brune

-          solurile brun-acide

-          la altitudini mai mari – solurile podzolice

-          sărace în humus

-          fertilitate redusă

-          în zona alpină (climat rece, precipitaţii abundente, vegetaţie de pajişte)

-          solurile spodosoluri – solurile alpine brune-acide

... Detalii... »

Vizualizări: 204 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

-          Clima

-          tipul de climă – climat de munte

-          temperaturile – 0º-6ºC

-          precipitaţiile – abundente (1.000 – 1.200 mm/an)

-          vânturile puternice

-          modificări locale datorită reliefului (prin altitudine şi orientarea catenelor muntoase)

-          scăderi de temperatură

-          creşterea cantitativă a precipitaţiilor o dată cu nivelul altimetric

-          climat alpin – pe crestele înalte

-          climat de adăpost – în culoare

                 

-          Reţeaua hidrografică

-          Apele curgătoare

-          densă

-          Bârsa – afluent al Oltului

... Detalii... »

Vizualizări: 195 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

                                     Carpatii Meridionali - Grupa Bucegi

-          Aşezarea – limitele

-          nord – Depresiunea Braşovului

-          Măgura Codlei

-          sud – Subcarpaţii Curburii

-          est – Valea Prahovei

-          vest – Valea Dâmboviţei

 

-          Geneza

-          sfârşitul neogenului şi începutul cuaternarului – grupa, ca întreg lanţ carpatic meridional, a fost înălţat în bloc, cu circa 1.000 m. faţă de zonele din jur

-          prima parte a cuaternarului

-          clima a suferit o răcire generală (pleistocen)

-          crestele de peste 2.000 m. înălţime au fost acoperite cu gheţari care au sculptat

-          circuri

-          văi glaciare

-          ... Detalii... »

Vizualizări: 190 | Adăugat de: mihairoman | Data: 13.Noi.2011 | Comentarii (0)

    
     Deşerturile sunt regiuni caracterizate prin existenţa unor soluri degradate, adesea destructurate iar vegetaţia este cvasiinexistentă. Natural, deşerturile se formează în zonele aride (în astfel de zone, secetele pot dura mai multe zeci de ani, cum este cazul în Atacama sau Chile) şi/sau în condiţii climatice extreme (+60° în Sahara, Libia şi -89° în Vostok în Antarctica). Degradarea solurilor este adesea amplificată de puternica eroziune cauzată de vânt şi de diferenţele mari de temperatură din timpul zilei şi din timpul nopţii.
 
 
     Sahara cu cele 9.000.000 km² este deșertul cel mai mare de pe Pământ. Ea cuprinde o treime din Africa, aproximativ suprafața Statelor Unite ale Americii, sau de 26 ori mai mare decât suprafața Germaniei. Acest deșert uscat se întinde de la țărmul Oceanului Atlantic până la Marea Roșie alcătuind un trapez cu o lățime în vest de 4.500 - 5.500 km, iar în nord-sud cu latura de 1500 - 2.000 km. Cea mai mare parte a pustiului este stâncoasă (Hamada) cu pietriș (Serir), pustiul de nisip (Erg) ocupând o suprafața mai redusă.
 
 
Râul de sub Sahara
 
 
     Acesta se află la 210 metri adâncime şi are un debit suficient de mare pentru a asigura cu apă 50.000 de oameni. Râul izvorăşte de lângă oraşul Atar, din Mauritania. Satelitii ruşi au descoperit un râu care curge la 210 metri sub întinderile deşertice ale Saharei, informează Ananova. Descoperirea a fost făcută de către sateliţi capabili să furnizeze fotografii multidimensionale şi de mare precizie ale suprafeţei Pământului. Locul de unde izvorăşte, undeva în apropierea oraşului Atar din Mauritania (NV Africii), nu este, pentru moment, cunoscut cu exactitate. Cotidianul britanic "Daily Express" relatează că specialiştii sunt de părere că descoperirea acestui râu ar putea ajuta la relansarea economiei Mauritaniei, ţară în majoritate deşertică. Guvernul Mauritaniei a solicitat specialiştilor ruşi să testeze solul în apropierea oraşului Atar, în căutarea apei. Aceştia au găsit apă exact în punctul indicat de sateliţi. Unul dintre specialiştii participanţi la proiect, citat de "Daily Express", a declarat: "O astfel de fântână în deşertul Sahara este cu adevărat o minune a lumii.
 
 
 
Sahara
 
     Sahara are 9 milioane km² şi este cel mai mare deşert din lume. Sahara cuprinde o treime din Africa, aproximativ suprafaţa statelor unite ale Americii.Lungimea maximă are 5000 km, de la vest la est. Datorită mărimii mari a Saharei, Africa este împărţită în două regiuni: nordul Africii care cuprinde doar Sahara şi sudul Africii, care cuprinde restul continentului. La vest Sahara este ţărmuit de Oceanul Atalntic şi la est de Marea Rosie, la nord de Munţii Atlas şi de Marea Mediterană. Sahara cuprinde Mauritania, Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Sudan, Ciad, Nigeria şi Mali. Majoritatea populaţiei locuieşte în Mauritania, Maroc şi Algeria. Principalele grupe de oameni sunt Sahrawis, Tuareg şi Negri. Cel mai mare oraş este Nouakchott, capitala Mauritaniei. Alte oraşe importante sunt Tamanrasset (Algeria) şi Ghat (Libia).
 
 
     Deşertul Sahara este foarte uscat, dar există precipitaţii anuale în majoritatea regiunilor, dar nu depăşesc 123 mm. O pătrime din Sahara are munţi, care ating 3415 m în Emi Koussi, Ciad. Câteva vârfuri de munţi sunt acoperiţi de zăpadă, iarna. Numai 200 000 km² din oazele Saharei sunt fertile unde sunt cultivate fructe,vegetale şi cereale. Ele sunt alimentate de izvoare subterane.
 
 
     În timp ce Sahara are 2.5 milioane de ani, oamenii au trăit în deşert aproximativ 500,000 ani. In timpul erei de gheaţa, circa acum 10.000 de ani, Sahara era o savana si avea animale ca girafe, lei şi elefanţi, care sunt găsiţi acum în estul Africii. Dar o dată cu încalzirea atmosferei, savana s-a transformat într-o paşune care permitea viaţa turmelor de vite. Dar acestea au disparut acum circa 8.000 de ani, o dată cu deşertificarea. In timpul romanilor, regiunea mai putea susţine lanuri irigate de grâu, fiind cunoscută drept un "coş de pâine” al imperiului roman.
 
 
     Formele de relief ale Saharei includ bazine supeficiale, depresiuni largi de oaze, câmpii acoperite cu nisip, platouri, munţi, straturi de nisip, dune şi erguri (mări de nisip). Cea mai înalta parte a deşertului este o parte din Munţii Koussi, care are 3.415 m inaltime. Oricum cea mai joasa parte a Saharei are 133 metri, sub nivelul mării, în depresiunea Qattera, din Egipt. Peste 25% din suprafata Saharei este acoperită de straturi de nisip şi dune. În Sahara sunt câteva piramide de nisip, care depăşesc 500 de picioare în înălţime. Aproape 70% din Sahara contine câmpii acoperite cu nisip şi roci. Sahara este mai mult decât dune de nisip. Dunele de nisip detin numai 15% din suprafaţă, dar deşertul este atât de mare, că o singură dună poate să fie enormă. Duna de nisip cunoscută sub denumirea de ergul libian este atât de mare cât Franţa.
 
 
Drenajul
 
 
     Sunt numeroase râuri, care vin din afara Saharei, dar apoi intră în izvoarele subterane sau contribuie la sursele de apă de suprafaţă. În sudul deşertului majoritatea apei vine de la râul Nil sau alte râuri care curg spre Marea Mediterană. Alte răuri sunt furnizate de Lacul Ciad, care este de asemenea situat în partea sudică a Saharei. În nord, cea mai mare parte a apei vine din Munţii Atlas şi de la dealurile din Libia, Tunisia, Algeria şi Maroc, sub formă de râuleţe şi albii de ape.
 
 
     Clima deşertică a Saharei se crede că a fost stabilită acum 5 milioane de ani. De atunci Sahara a fost subiectul unor conditii scăzute de umiditate, care au contribuit la crearea deşertului din zilele noastre. În ultimii 2000 de ani, clima din Sahara a rămas aceeaşi cu excepţia unei perioade de timp în secolele 16-18, când a fost o scurtă epocă de gheaţă. Acestă epocă a mărit numărul precipitaţiilor din Sahara pânţ în secolul al 19-lea. Clima Saharei cuprinde doua subclimate: una subtropicală uscată în nord şi o climă uscată tropicală în sud. Climatul tropical uscat este caracterizat prin ierni uscate şi blânde, un sezon uscat şi cald, exact înainte de anotimpul ploios. Climatul subtropical uscat are temperaturi ridicate anuale, ierni reci, veri foarte calde şi două anotimpuri ploioase. Este o fâsie îngustă în partea vestică a Saharei, de-a lungul coastei, care are temperaturi reci în comparaţie cu restul Saharei, datorită influenţei curentului rece canar (Canary).
 
 
Climatul subtropical uscat
 
 
     Climatul subtropical uscat găsit în nord este determinat de tropicul Racului. Iernile sunt considerate reci pentru condiţiile deşertului, cu temperaturi de circa 13° C. verile sunt foarte călduroase, cu o medie a temperaturii de 58° C. Precipitaţiile în această regiune sunt de 76 mm pe an. Principalele precipitaţii cad în decembrie şi martie, dar maximul de precipiatii cade în august, dar aproape fără nici o picatură de ploaie în mai şi iunie. Furtunile din august sunt cunoscute căci creează inundaţii, care trimit apă în deşert.
Climatul tropical uscat
 
 
 
     Cl... Detalii... »
Vizualizări: 459 | Adăugat de: mihairoman | Data: 06.Noi.2011 | Comentarii (0)

Vizualizări: 206 | Adăugat de: mihairoman | Data: 30.Oct.2011 | Comentarii (0)

Vizualizări: 219 | Adăugat de: mihairoman | Data: 30.Oct.2011 | Comentarii (0)

Vizualizări: 233 | Adăugat de: mihairoman | Data: 30.Oct.2011 | Comentarii (0)

Vizualizări: 221 | Adăugat de: mihairoman | Data: 30.Oct.2011 | Comentarii (0)

Vizualizări: 232 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

Originea şi evoluţia Universului

Această problemă a preocupat oamenii de ştiinţă încă din cele mai vechi timpuri, fapt care a condus la apariţia mai multor concepţii grupate pe etape:

·          etapa sistemului geocentric datată din antichitate până la începutul secolului al XVI-lea (1543);

·          impunerea modelului heliocentric din 1543 când apare teoria lui Copernic continuată de Giordano Bruno şi consolidată de G. Galilei şi I. Newton, în sec. XVII;

·          etapa demonstrării expansiunii Universului şi a modelului Big-Bang, care apare în sec. XX.

Începând cu anul 1915, este publicată teoria generală a relativităţii formulată de Albert Einstein iar în 1919, W. Sitter foloseşte ecuaţiile sale şi susţine teoria expansiunii Universului, în care galaxiile se depărtează unele de altele.

La acest argument matematic s-au adăugat observaţiile astronomice ale astronomului american Edwin Hubble din anul 1924 care a descoperit mai multe galaxii ce se depărtau de Terra.

Ideea expansiunii Universului este demonstrată de Hubble, descoperind că lumina primită de la celelalte galaxii se deplasea... Detalii... »

Vizualizări: 1000 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

Cea mai apropiată stea de Pământ este Soarele (cca 150 mil. km.), iar cea mai apropiată de Sistemul Solar este ”α” din constelaţia Proxima Centauri.

Stelele se caracterizează prin:

- luminozitate care reprezintă energia emisă pe secundă de o stea şi depinde de mărimea şi temperatura acesteia;

- temperatura stelelor este cea recepţionată de la atmosfera acestora şi variază frecvent între 2500K-50.000 K (în astrofizică se utilizează scara absolută a temperaturii Kelvin, notată cu K); stelele ale căror temperaturi sunt sub 6000K, sunt considerate stele reci iar cele la care aceasta este mai mare, sunt stele fierbinţi;

- culoarea depinde de mărimea temperaturii şi variază între albastru şi roşu;

- compoziţia chimică, la cele mai multe este cuprinsă între 70%-75% H, 20-25% He, 5% alte elemente;

- structura unei stele cuprinde: "atmosfera stelară" (frecvent cu H, He, O, C etc) şi interiorul stelei din materie gazoasă sub formă de particule elementare cu temperaturi de milioane K şi presiuni de miliarde de atmosfere;

- vârsta stelelor variază între 1-2 milioane de ani până la peste 10 miliarde ani. Cele mai mari stele au o masă de peste 100 de ori masa Soarelui, dar şi o viaţă scurtă sub 2 mil.ani.

 

În interiorul acestor stele prin procese de fuziune nucleară şi în condiţ... Detalii... »

Vizualizări: 232 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

Structura Universului

Corpurile cosmice care intră în componenţa Universului se pot ierarhiza în trei categorii principale:

a) macrostructurile

b) mezostructurile

c) microstructuri

 

a) Macrostructurile Universului cuprind cele mai mari componente între care galaxia. Ea reprezintă o mare asociere de milioane sau miliarde de stele şi sisteme solare, nebuloase gazoase, pulberi, atomi dispersaţi etc., care se rotesc cu viteze diferite pe orbite în jurul centrului său de greutate.

În Universul observabil se află peste 100 miliarde de galaxii care se asociază în grupuri mari numite roiuri şi superroiuri de galaxii.

Galaxiile au o mişcare de rotaţie în jurul axei lor şi în funcţie de viteza acesteia, ele prezintă o turtire mai mare sau mai mică. În centrul galaxiei sunt grupate cele mai multe stele (îndeosebi cele foarte bătrâne şi nori de plasmă iar la margini stele mai tinere din materie gazoasă).

Galaxia în care se află Sistemul nostru Solar se numeşte Calea Lactee, care face parte din aşa-numitul Grup Local de galaxii; cele mai apropiate galaxii de Calea Lactee sunt Norii lui Magelan, la 140-160 a.l. şi Andromeda la 2 mil.an.l. Primele măsurători asupra vitezelor de deplasare a galaxiilor au fost realizate de E. Hubble în 1924 care a ajuns la concluzia următoare: "cu cât galaxiile sunt la o distanţă mai mare, cu atât viteza de depărtare a unora faţă de celelalte este mai mare”. Ideea a stat la baza teoriei expansiunii Universului.

După forma lor, Edwin Hubble distinge mai multe tipuri de galaxii (fig.3):

- galaxiile spirale ... Detalii... »

Vizualizări: 466 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

Din cele mai vechi timpuri oamenii au contemplat bolta înstelată întrebându-se – Ce este cerul? Ce legi îi guvernează mişcarea? Au observat circa 6000 de stele vizibile cu ochiul liber, că acestea răsar şi apun, le-au notat poziţiile şi grupările lor în aşa numitele constelaţii.

La popoarele de agricultori din antichitate (egipteni, babilonieni, chinezi), poziţia stelelor pe bolta cerească, constituia repere în aprecierea succesiunii sezoanelor ploioase şi secetoase şi prin aceasta stabilirea intervalelor cu lucrări agricole. Navigatorii se orientau tot după poziţia stelelor. De la oamenii antici s-au păstrat multe denumiri de stele sau constelaţii iar de la Ptolemeu a rămas cel mai complex studiu al Universului în concepţia geocentrică (Pământul se află în centrul Universului iar Soarele, Luna şi toate plantele se învârtesc în jurul său).

De-a lungul mileniilor şi secolelor, observaţiile tot mai amănunţite şi rezultatele acestora asupra corpurilor cereşti, au permis descrierea lor, stabilirea originii, evoluţiei şi structurii lor precum şi a legilor care stau la baza mişcării acestora.

 Se disting în sec. XVI opiniile lui N. Copernic cu privire la sistemul heliocentric, apoi contribuţiile lui G. Galilei, Johanes Kepler, Isaac Newton, Albert Einstein, la care se adaugă explozia informaţională din sec. XX în special din ultimele trei decenii.

S-a constatat că planeta Pământ constituie o unitate în Sistemul Solar şi prin acesta, se integreaz... Detalii... »

Vizualizări: 1171 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

     Geografia fizică generală studiază fenomenele fizice, mai concret, fiecare geosferă a Pământului precum şi interrelaţiile dintre aceste învelişuri. Din detalierea studiilor pentru fiecare geosferă s-au desprins o serie de subramuri:
1) geomorfologia studiază scoarţa terestră şi relieful;
2) meteorologia şi climatologia studiază fenomenele legate de atmosferă;
3) hidrologia studiază hidrosfera (învelişul apelor);
4) biogeografia – studiază aria geografică a vieţuitoarelor;
5) pedogeografia studiază învelişul solurilor.


     Geografia umană generală – studiază elementele generale despre populaţie şi activitatea sa care se întrepătrunde cu celelalte geosfere ale Pământului
Şi în cadrul acesteia se desprind o serie de discipline.
1) Geografia populaţiei (demografia);
2) Geografia aşezărilor omeneşti: - rurale
- urbane;
3) Geografia economică cu: - geografia resurselor
- geografia industriei
- geografia agriculturii
- geografia transporturilor
- geografia schimburilor economice
- geografia turismului
4) Geografia socială - geografia medicală
- geografia lingvistică
- geografia comportamentală
5) Geografia politică
6) Geografia culturală
7) Geografie istorică şi toponimie geografică.


Geografia regională cuprinde:
1) Geografia Europei - Geografia României
                               - Geografia Franţei etc.
2) Geografia Asiei     - Geografia Japoniei
                               - Geografia Indiei etc.
3) Geografia Africii - Geografia Egiptului etc.
4) Geografia Americii - Geografia S.U.A. etc
5) Geografia Australiei
6) Geografia Antarcticii

    
Vizualizări: 426 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

     Geografia este una din ştiinţele care au apărut încă din antichitate, dar sfera conţinutului obiectului său de studiu a cunoscut o etapă îndelungată de dezvoltare paralel cu evoluţia societăţii însăşi. În timp s-a acumulat un fond vast de observaţii şi date, o multitudine de analize şi înregistrări ale elementelor şi fenomenelor geografice petrecute atât pe spaţii restrânse cât şi la nivel planetar.
     În etapa antică, cerinţele comerciale ca şi cele militare impuneau geografiei să studieze "teritoriile locuite cunoscute"; ea se baza pe observaţii şi explorări ale spaţiilor restrânse devenind o geografie regională (chorografie). Paralel cu cerinţele practice privind obiectul de studiu al geografiei, se dezvoltă ideile matematice şi filosofice care au implicat necesitatea cunoaşterii Pământului ca întreg planetar.
     În etapa medievală, dar mai ales, începând cu epoca descoperirilor geografice, accentul a rămas pe caracterul descriptiv al ţărilor şi popoarelor cunoscute, geografia rămânând tot la stadiul unui conţinut regional.
În secolele XVII-XVIII obiectul de studiu al geografiei se amplifică în urma cercetărilor şi observaţiilor sintetizate într-o serie de rezultate ştiinţifice privind dinamica fenomenelor terestre şi a rezultatelor acestora (acţiunea apelor curgătoare, acţiunea gheţarilor, studii despre climă, relief etc.), toate conducând la îmbogăţirea vocabularului geografic, la constituirea mai multor discipline geografice care cuprind studiul învelişurilor (geosferelor) Pământului.
     În secolul XIX se delimitează o geografie modernă în conţinut sau obiect de studiu prin activitatea a doi mari oameni de ştiinţă germani: Alexander von Humboldt şi Karl Ritter.
Alexander von Humboldt, naturalist, geograf şi călător, fundamentează geografia ca ştiinţă punând bazele metodelor de observaţie la toate disciplinele geografiei fizice, definind geografia ca "ştiinţa vieţii fizice şi organice de la suprafaţa Globului"; pune în lumină două principii esenţiale: principiul cauzalităţii (orice fenomen trebuie studiat şi înţeles prin cauzele care l-au produs, pentru a-i urmări apoi consecinţele) şi principiul geografiei comparate sau al geografiei generale (potrivit căruia, fenomenele locale trebuie privite în comparaţie cu cele analoage din alte regiuni, studiul părţilor locale şi regionale neputând fi independent în raport cu datele privind ansamblul Terrei).
     Acest principiu a clarificat ideea care separa geografia regională de cea generală, făcând din cele două, o singură ştiinţă născându-se geografia modernă care are ca obiect de studiu atât întregul teritorial cât şi complexul regional.
     Karl Ritter, istoric şi filosof nuanţează mai mult principiile aplicate de Humboldt şi emite la rândul său principiul extensiunii spaţiale (arealul de extindere a unui fenomen). În concepţia sa se subliniază introducerea elementului uman în geografie, "Pământul fiind teatrul activităţii umane", prin care sublinia sistematic raporturile dintre om şi planetă.
      În secolul XX mulţi geografi separă o geografie fizică generală având ca obiect de studiu mediul natural (bazat pe legile ce acţionează în natură) şi o geografie economică care studiază procese economico-sociale (bazate pe legile sociale) punând în centrul preocupărilor omul, atât prin intermediul producţiei, cât şi a altor activităţi.
Unii geografi neagă această împărţire considerând geografia ca ştiinţă unică, indivizibilă, deoarece o serie de legi comune acţionează atât în natură, cât şi în societate, iar între componentele
naturale şi cele sociale există relaţii de interacţiune.
În concepţia actuală geografia fizică este ramura geografiei care studiază geosistemul, atât sub aspectul alcătuirii, al structurii şi al legităţilor care îl guvernează, cât şi al interacţiunii dintre componentele sale, al evoluţiei şi al diferenţierilor lui spaţiale neputând face abstracţie de interacţiunea cu societatea umană.
În mod sintetic, geosistemul este rezultanta întrepătrunderii învelişurilor Pământului (hidrosferă, atmosferă, litosferă, biosferă, pedosferă), care pot fi studiate separat de diferitele ramuri ale geografiei fizice, atât în mod teoretic general, cât şi regional.
     Karl Ritter, istoric şi filosof nuanţează mai mult principiile aplicate de Humboldt şi emite la rândul său principiul extensiunii spaţiale (arealul de extindere a unui fenomen). În concepţia sa se subliniază introducerea elementului uman în geografie, "Pământul fiind teatrul activităţii umane", prin care sublinia sistematic raporturile dintre om şi planetă.
În secolul XX mulţi geografi separă o geografie fizică generală având ca obiect de studiu mediul natural (bazat pe legile ce acţionează în natură) şi o geografie economică care studiază procese economico-sociale (bazate pe legile sociale) punând în centrul preocupărilor omul, atât prin intermediul producţiei, cât şi a altor activităţi.
     Unii geografi neagă această împărţire considerând geografia ca ştiinţă unică, indivizibilă, deoarece o serie de legi comune acţionează atât în natură, cât şi în societate, iar între componentele
naturale şi cele sociale există relaţii de interacţiune.
      În concepţia actuală geografia fizică este ramura geografiei care studiază geosistemul, atât sub aspectul alcătuirii, al structurii şi al legităţilor care îl guvernează, cât şi al interacţiunii dintre componentele sale, al evoluţiei şi al diferenţierilor lui spaţiale neputând face abstracţie de interacţiunea cu societatea umană.
În mod sintetic, geosistemul este rezultanta întrepătrunderii învelişurilor Pământului (hidrosferă, atmosferă, litosferă, biosferă, pedosferă), care pot fi studiate separat de diferitele ramuri ale geografiei fizice, atât în mod teoretic general, cât şi regional.
      Mediul de la suprafaţa Terrei mai este cunoscut şi sub numele de mediu înconjurător, ceea ce semnifică mediul de viaţă al omului, adică un mediu favorabil apariţiei şi dezvoltării vieţii în general. În acest mediu însă, omul a devenit el însuşi un factor component tot mai important intrat în studiul geografiei sub numele de antroposferă sau sociosferă, de care se ocupă o altă ramură a geografiei şi anume, geografia umană.
Unii geografi subliniind implicaţiile de amploare ale societăţii umane în mediul natural, au denumit obiectul de studiu al geografiei umane sociosistem. Însă, avându-se în vedere interferenţele şi intercondiţionările dintre mediul natural şi societatea omenească, geosistemul şi sociosistemul alcătuiesc obiectul unitar de studiu al geografiei numit şi sociogeosistem.
     

Vizualizări: 406 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

Vizualizări: 269 | Adăugat de: mihairoman | Data: 06.Mar.2011 | Comentarii (0)

     Dupa cum am vazut pana acum, caracteristicile medilui inconjurator, difera foarte mult in functie de componentele sale, de evolutia acestora si de modul de interactiune cu sistemele exterioare mediului. Aceasta varietate este tot mai mare cu cat sistemele de referinta sunt suprafete concrete tot mai mici.
     Aceasta varietate este tot mai mare cu cat sistemele de referinta sunt suprafete concrete tot mai mici. Sub raportul scarii de referinta, distingem urmatoarele categorii:
  • medii zonale
  • mezii azonale
  • medii regionale
  • medii locale
     La nivelul plantei ca intreg, se pot identifica principalele tipuri de medii zonale si azonale.

Medii geografice zonale
    
Mediul tropical forestier umed

    
Acest tip de mediu caracterizeaza zona ecuatoriala a planetei, extinzandu-se de o parte si de alta a ecuatorului, pana la 5° lat. nordica si sudica. Acest mediu depaseste insa, si spre nord si sud, fasia longitudinala mentionata. In cazul acestui mediu, elementul determinant al caracteristicilor sale il reprezinta un fenomen de natura climatica, foarte important si cunoscut: existenta in lungul ecuatorului unei zone de convergenta intertropicala.

Mediul tropical cu doua anotimpuri

   
     Factorul determinant al existenti acestui tip de mediu il reprezinta migrarea sezoniera a zonei de convergenta intertropicala spre nord sau spre sud in cursul unui an, datorita miscarii de revolutie si inclinarii axei terestre.

Mediul tropical arid si semiarid

     Regiunile situate aproximativ in lungul celor doua tropice (intre 20-30° lat N si S), au un mediu arid (cu precipitatii mai mici de 200 mm/an), cald, lipsit de vegetatie, ocupat de intinse deserturi.

Medii temperat-calde

     Intre 30-40° lat N si S exista un mediu care se caracterizeaza prin caldura, dar in anumite limite termice:
  • mediul mediteranean
  • mediul subtropical situat pe fatadele estice ale continentelor

Mediul continental excesiv (uscat, semiarid si arid)

Medii temperat umanizate

     Caracterul temperat al acestui mediu este completat de o puternica umanizare si antropizare. Se pot distinge doua varietati (oceanic si continental).

Mediul forestier rece

Mediul subpolar

    
Acest tip de mediu este determinat de o alternanta a unei perioade relativ scurte de incalzire cu o perioada lunga de ger.

Mediul glaciar

    
Acest tip de mediu caracterizeaza regiunile acoperite cu ghetarii de calota (inslandis).



MEDII GEOGRAFICE AZONALE


Medii montane
 
    
Factorii geoecologici si caracteristicile elementelor mediului se modifica in raport cu altitudinea reliefului si au o dezvoltare verticala. Acestea cuprind:
  • sistemele transcontinentale
  • sisteme montane regionale
  • muntii izolati (in afara sistemelor montane
Medii maritime (litorale) se caracterizeaza prin efectele interactiunii dintre apa si uscat, dar au si caracteristici conforme zonalitatii.

Medii antropice (regionale si locale)

     
In acest caz elementul determinant si vizibil il constituie activitatea omului; gradul de interventie al factorului antropic difera si se pot deosebi mai multe varietati de mediu:
  • mediul regiunilor industriale
  • mediul regiunilor urbane
  • regiunile si arealele foarte degradate
Vizualizări: 1843 | Adăugat de: mihairoman | Data: 05.Mar.2011 | Comentarii (0)

   Factorii geoecologici sunt acei factori care determina si influenteaza caracteristicile mediului inconjurator. Mediul incojurator reprezinta un sistem de elemente, procese si fenomene, care ii confera, la un moment dat, anumite caracteristici cantitative si calitative de ansamblu. In cadrul sau isi desfasoara existenta si activitatea societatea omeneasca.
    Ca sistem deschis, mediul inconjurator are anumite schimburi de materie, de energie si de informatie cu alte sisteme sau elemente cu care vine in interactiune. De asemenea, ca sistem cu o anumita dinamica interna, acesta este influentat de partile componente.
    Este usor de observat ca mediul inconjurator, definit in raport cu societatea omeneasca, are o intindere spatiala care se suprapune cu limitele spatiului locuit.
    Factorii natural isi au originea in componentele naturale majore ale mediului inconjurator (apa, aer, relief etc.). Ei pot actiona prin anumite elemente (apa subterana, banchiza, ghetari montani) sau prin proprietati, fenomene si procese ale acestora (iluminare, radiatie, eroziune, maree, etc.). Factorii naturali sunt grupati frecvent dupa absenta sau prezenta elementului viu, in factorii biotici si abiotici.
    Factorii antropici isi au originea in activitatea transformatoare a omului. Acestia se manifesta prin, componente majore, elemente ale acestora, fenomene si procese proprii atroposferei (sociosferei).
    Conceptul central, legat de actiunea factorilor geologici, este cel de interactiune, care reprezinta orice relatie stabilita intre doi sau mai multi factori.
GRUPE DE  FACTORI GEOLOGICI

   Factorii geologici se pot grupa dupa mai multe criterii:

  1. Factori geoecologici determinati de caracteristicile Terrei ca planeta:
  • pozitia Terrei in Sistemul Solar
  • forma si dimensiunile Pamantului
  • miscarea de rotatie
  • miscarea de revolutie
  • proprietatile fizice ale Terrei
  • proprietatile chimice ale Terrei
     2.  Factorii geoecologici din atmosfera (climatosfera):
  • aerul
  • atmosfera ca geosfera
  • masele de aer
  • radiatia solara, bilantul radiativ
  • fenomene si procesele meteorologice
  • clima si climatele Terrei
  • hazarde climatice
     3.  Factorii geoecologici din hidrosfera:
  • apa
  • hidrosfera ca geosfera
  • apele continentale
  • oceanele si marile
  • ghetarii
  • circuitul apei in mediul inconjurator
  • resursele hidrosferei
     4.  Factorii geoecologici determinati de relief:
  • reliosfera (troposfera)
  • relieful actual al continentelor
  • trepte, tipuri si forme
  • unitati de relief
  • procese geomorfologice
  • relieful suboceanic
  • domenii morfoclimatice
     5.  Factorii geoecologici ai substratului:
  • structura interna a Terrei
  • dinamica scoartei terestre
  • vulcanismul
  • cutremurele de pamant
  • circuitele si cicluri geologice
  • resursele litosferei
     6.  Biosfera si rolul ei geoecologic:
  • biosfera ca geosfera
  • fotosinteza
  • biomuri
  • zonele biogeografice terestre
  • ecosisteme
  • circuitele biogeochimice
  • biosfera ca sursa de oxigen
  • productia de biomasa
     7.  Factorii geoecologici determinati de pedosfera:
  • solul
  • pedosfera
  • resursele de soluri
     8.  Factorii geoecologici determinati de activitatea umana:
  • antroposfera si tehnosfera
  • populatia si repartitia ei geografica
  • exploatarea resurselor naturale
  • dezvoltarea economica
  • agricultura
  • activitatile industriale
  • transporturile si serviciile
  • infrastructura tehnica a Terrei
  • zgomote si noxe
  • urbanizarea
  • hazardele antropice si tehnologice
  • caracteristicile comunitatilor umane
  • stiintele
  • tehnologia
  • mediul informational
  • mediul psihologic
  • nivelul de trai
  • presiunea umana
  • conceptii, reglementari
     9.  Timpul ca gactor geoecologic:
  • evolutia continentelor si a oceanelor
  • evolutia geosferelor
  • evolutia reliefului
  • evolutia biosferei si a solurilor
  • evolutia mediului terestru
  • relatiile om-mediu in timp
  • evolutia stiintei si a tehnologiei
Vizualizări: 4051 | Adăugat de: mihairoman | Data: 05.Mar.2011 | Comentarii (0)

Copyright MyCorp © 2014 | Creaţi un site GRATIS