3. Ţărmurile şi configuraţia articulaţiilor
Europa este continentul
cu cele mai neregulate ţărmuri şi care însumează 37.900 km. Aici se găsesc aproape toate tipurile de ţărmuri articulate, atât prin peninsule,
golfuri, cât şi prin insule şi strâmtori. Articulaţia ponto-egeeană desparte Europa de Peninsula Asia Mică, iar I. Cipru constituie cea mai estică insulă mediteraneană.
Europa se articulează la Marea Mediterană prin Pen Balcanică şi Pen Peloponez (despărţite de Canalul Corint), Peninsula Italică (despărţită de Sicilia prin Str. Messina) şi Pen Iberică (despărţită de nordul Africii prin Str. Gibraltar – 38 km). La Mediterana se remarcă un întreg complex de insule, atât în bazinul
vestic (Arh. Baleare – I. Mallorca,
I. Menorca, I. Ibiza) cât şi central (I. Corsica, I. Sardinia, Sicilia,
I, Malta, I. Gozo, I. Panteleria, I-le Ligurice, I. Elba şi alte numeroase insule vulcanice cum ar fi
insula vulcan Stromboli) cât şi cel estic, atât la M. Adriatică, Mediterana Estică dar şi în Marea Egee. (I-le ionice,
I-le Dalmate, Arh. Ciclade, Arh. Sporade, I. Creta, I. Rodos, I. Cipru, I.
Santorin etc.). De asemenea, ţărmul Mediteranei este scăldat şi în două peninsule mai importante dar mult mai mici în
comparaţie cu cele trei mai
cunoscute (Pen. Istria şi Pen. Calcidică).
Ţărmurile sud-estice ale
Europei, ca articulaţii euro-asiatice îşi au configuraţia prin str. Dardanele în M. Marmara, prin str. Bosfor în M. Neagră şi prin str. Kerci în M. Azov. Între M. Azov şi M. Neagră se află Pen. Crimeea, legată de continent prin Istmul Perekop (6 km, cel mai îngust istm european).
Faţada atlantică a articulaţiilor europene se demarcă printr-o serie de peninsule, golfuri şi insule cum ar fi G. Biscaya,
Pen. Bretagne, Pen. Iutlanda. Rămăşiţă a vechii mări cu Yoldia (Marea Baltică cu golfurile Botnic şi Finic) este legată de Marea Nordului prin strâmtorile Skagerrat şi Kattegat şi care, la rândul lor,
despart Pen Iutlanda şi I. Seeland de Pen. Scandinaviei (cea mai întinsă peninsulă europeană – 800.000 km″).
Remarcăm în M. Baltică o serie de insuliţe joase, acoperite cu depozite glaciare printre care
cele mai importante sunt I. Oland, I.
Gothland, I. Aland.
La Oceanul Atlantic se
află şi cele mai întinse
insule europene, cum sunt cele ale Arh. Britanic (I. Great
Britain, I. Eyre, I-le Orkney, I-le Hebride, I-le Channel, I-le Shetland, I.
Man), iar în Atlanticul de
Nord, I. Islanda I.
Jan-Mayen, Arh. Faeroe (Faeroerne).
Tot în apele nordice se află Arh. Svalbard
(Spitzbergen) – cea mai nordică bază navală N.A.T.O.
Marea Britanie este despărţită de Europa prin M. Mânecii (La Manche – fr. şi Channel –
engl.) şi Str. Calais(Pas-de-Calais).
La Oc. Arctic, ţărmurile europene se află la Marea Albă şi M. Barents, despărţite de Pen. Kola. La M. Barents se află I. Kanin, iar în extremitatea
nordică a pământurilor arctice se află ţinutul îngheţat al Arh. Franz Josef. Tot la OC. Arctic remarcăm Arh. Novaia Zemlia, ca o prelungire a vechiului sistem montan hercinic înălţat pentru a reliefa Uralul.
Ţărmurile europene
sunt variate ca aspect şi complexe ca geneză:
Ţărmuri înalte:
- ţărmuri glaciare
(acoperite cu gheaţă) – Spitzbergen, Franz Josef, Novaia Zemlia;
- ţărmuri de
abraziune (ţărmuri erodate intens de valuri, cu înălţime variată şi abrupturi;În cadrul ţărmurilor de abraziune se remarcă:
- ţărmul dalmatic specific Pen Balcanice în Croaţia şi Iugoslavia; carcacterizat prin
coaste înalte, abrupte, însoţite de insule alungite, paralele cu ţărmul, separate de acestea prin canale şi gofuri;
- ţărmul cu
fiorduri specific ţinuturilor
nord-atlantice şi arctice ca urmare a acţiunii conjugate dintre masa gheţarului şi a apei oceanice, au aspect de golfuri care
pătrund ramificat în
interiorul uscatului, prin invadarea văilor glaciare adânci rezultqte în urma
topirii gheţarilor arctici; sunt
specifice Islandei,
Norvegiei (Sogne Fjord, Stavanger Fjord, Oslo Fjord etc), nordului Irlandei,
nordului Scoţiei);
- ţărmul cu rias este caracteristic regiunilor cu masive
montane vechi (hercinice) sau podişuri uşor înălţate şi care sunt fragmentate de văi adânci. La flux gurile de vărsare devin golfuri, iar la reflux, plaje străbătute de râuri cu apă puţină şi este specific nord-vestului
Pen. Iberice;
- ţărmul cu
scharen este caracteristic Mării Baltice, cuprinzând insulele din
apropiere, cu stânci subacvatice şi emerse, asociate cu strâmtori;
- ţărmuri de
acumulare (joase, întinse, făcând trecerea lină spre selful continental al bazinelor
oceanice).În cadrul ţărmurilor de acumulare se
identifică:
- ţărmul cu watt, specific coastelor M. Nordului (Danemarca,
Germania, Olanda);
- ţărmul cu plaje şi cordoane
litorale (pe unele porţiuni ale litoralului Mării Baltice din Polonia, Letonia, Estonia, Lituania), cunoscut ca şi ţărm cu Nehrungen;
- ţărmul cu lagune
apare pe unele porţiuni din Islanda, M. Baltică, M. Nordului, M. Adriatică şi M. Neagră;
- ţărmul cu deltă cum este cel de la gura de vărsare a fluviilor
Volga, Dunăre, Ural,
Peciora, Vistiula, Rin, Ebru, Rhone, Pad, Tibru.
- ţărmul vulcanic este specific insulelor Lipari, Elba,
Capri, Stromboli, Santorin, Rodos şi altele;
- ţărmul cu limane
(pe litoralul M.
Negre);
- ţărmul cu
estuare specific litoralului
maritim cu amplitudini majore ale mareelor (la Oc. Atlantic şi la Oc. Arctic – gurile de vărsare ale
Tamisei Senei, Loarei, Garonnei).
Parte însemnată a acestor ţărmuri poate avea o configuraţi rectilinie, dar şi cu un grad mai mare de sinuozitate, trădând apariţia unor numeroase golfuri şi lagune.
|
