|
Două unităţi
morfostructurale marginale ale Europei au avut evoluţii tectonice
diferite faţă de evoluţia de ansamblu a Europei:
a) unitatea caledono-hercinică a M. Urali, care a avut o evoluţie geostructurală determinată de evoluţia platformei ruse;
b) unitatea geostructurală a Islandei
determinată de evoluţia riftului medio-atlantic şi a faliilor de transformare impuse
inversarea polilor geomagnetici. Amploarea energetică de stres geotermic determinate de actualele
falii fac din Islanda cea mai puternică regiunea vulcanică seismică a Europei.
Principalele
unităţi
geomorfostructurale ale Europei sunt strâns
legate de evoluţia paleogeografică de ansamblu a Europei. Privite genetic,
aceste unităţi ar putea constitui, în
funcţie de vechimea acestora,
trei mari unităţi
morfostructurale: Paleo-Europa,
Mezo-Europa şi Neo-Europa. Privite din punctul de vedere genetic şi al constituţiei petrografice, la care se adaugă morfologia şi tipul major de relief, unităţile morfostructurale ale Europei sunt :
♦ Unităţile de
platformă pe fundament
precambrian şi paleozoic:
- Marea Platformă Rusă, care cuprinde aproape
întreg estul european cu morfostructuri vechi de tipul anteclizelor şi sineclizelor(în cadrul acestora au evoluat
Podişul Valdai, Pod. Rusiei
Centrale, Colinele Moscovei şi Smolensk, Colinele Dvinei de Nord, Pod. Volino-Podolic,
Pribaltica, Pricaspica, Pod. Moldovenesc). Tot aici s-au format vaste unităţi acumulativ-sedimentare uscate (cu depozite groase
de până la 3000 m – C.Europei de
Est) dar şi marine (bazinele
pontic şi caspic). Aceste unităţi sunt intens fragmentate de eroziunea
fluvială dar partea de nord este
puternic modelată de vechea glaciaţiune, rezultând un reprezentativ relief
glaciar şi periglaciar, pe care
se găsesc cele mai întinse
lacuri europene (L. Ladoga şi L. Onega);
- Scutul Ucrainean cuprinde un înveliş gros de roci şi are aspectul unui vast câmp de denudare, pe care s-a sculptat un
antecedent relief sculptural (moştenit) – C. Niprului;
- Scutul Scandinaviei(Platforma Scandinavă sau Baltică) ce cuprinde întreaga regiune a M. Baltice, Câmpia
şi Podişul Finlandei, Nordul Mării Albe, Pen. Kola şi întreaga Pen. Scandinavă, C. Danemarcei .Predomină platourile şi înălţările izolate iar fragmentarea se explică prin existenţa unor numeroase falii de adâncime,
reactivate neotectonic.
Morfologic această mare unitate cuprinde şi o câmpie moştenită, cu fragmentări vechi dar actuale pe fond glaciar şi periglaciar. Aşa se explică dezvoltarea reliefului de sandre, drumlinuri,
valuri morenice intercalate cu cele mai numeroase lacuri glaciare de calotă din Europa(nu întâmplător C. Finlandei se mai numeşte "ţara celor o mie de lacuri”).Eroziunea
mezozoică şi neozoică din Pod. Nordland dar şi din Pen. Kola a scos în evidenţă un relief cu grad ridicat de fragmentare şi cu o energie de relief la nivelul a 250-300
m. La contactul cu marea, gheţarii au creat numeroase fiorduri iar vechile intruziuni granitice şi bazaltice au fost descoperite decopertate
de materialele mai moi înconjurătoare, înălţându-se peste platourile sculptate glaciar şi apărând ca vârfuri izolate numite field-uri şi nonatack-uri iar câmpiile şi podişurile apar uşor vălurite.
♦ Morfostructurile paleozoice din sudul şi centrul Europei apar
ca adevărate "plite morfologice”
şi ocupă câmpiile din vest şi centru formate pe numeroase bazine de
sedimente cu relief în trepte şi succesiuni de cueste (bazinul Londrei, bazinul Acvitaniei,
bazinul Parizian şi câmpia
Swabo-franconiană). În câmpiile
vest-europene şi germano-poloneză, precum şi în Pod. Lublin, Colinele Pomeraniei şi ale Turingiei, relieful de acumulare
glaciar s-a format peste morfostructuri moştenite de tip fluviatil sau denudativ.
♦ Unitatea Turanică este situată în nordul Mării Caspice şi se remarcă printr-o cuvertură de depozite complexe neozoice şi cuaternare pe care s-a dezvoltat câmpia
omonimă. Relieful este relizat
pe baza acţiunii fluviatile, în
special în condiţii aride şi semiaride. Aici se află cea mai întinsă arie cu regim semideşertic din Europa şi care depăşeşte 171.000 km″.
♦ Unităţile paleozoice
de munţi joşi şi coline din
centrul şi vestul
Europei ca unităţi de morfostructuri cu fundament cutat,
hercinic. Acest fundament a fost supus unor eroziuni intense neogene şi cuaternare, încât relieful apare sub formă de masive cu înălţime mică, rareori mijlocie, dominaţi de peneplene foarte puternic fragmentate.
Falierile neotectonice au realizat vaste şanţuri cum este grabenul Rinului şi grabenul Rhonului, iar falierile
transversale au generat de-a lungul arterelor fluviatile numeroase rupturi de
pantă (cataracte şi defilee). Unele au fost atât de puternic
erodate încât apar astăzi ca nişte coline uşor ondulate, cum sunt Colinele Normande şi Colinele Luxemburgului.
| 
