♦ Morfostructurile paleozoice cu fundament hercinic şi caledonic
din estul Europei care cuprind Munţii Urali ce face limita vestică dintre marea platformă rusă şi cea siberiană. Domină formele glaciare şi periglaciare care se continuă în I-lele Novaia Zemlia (I-lele constituie o
continuare firească a orogenului uralian).
♦ Munţii de platformă pe fundament
cutat caledonic se află în vestul Europei, respectiv în sudul M.
Scandinaviei, în I-lele Britanice dar şi I-lele Canalului ca rămăşiţe ale acestui orogen. Aceşti munţi sunt cei mai vechi munţi la zi din Europa pe care s-au dezvoltat
serii de suprafeţe de nivelare (post-caledonică, post-hercinică şi neogenă). Ele au fost puternic fragmentate
transversal cu mari dislocări plicative, generând un relief complex de denudare, sculptural şi chiar de pediment. Eroziunea glaciară cuaternară şi prezentă a determinat formarea fiordurilor, iar
eroziunea din timpul erei cainozoice a format adevărate peneplene uşor ondulate cu aspect de coline, iar acumulările din bazinul Londrei au format câmpia
aluvionară a Londrei.
♦ Munţii de platformă cutată pe fundament
neozoic şi mezozoic s-au format pe fâşii paralele pe direcţia dezvoltării geosinclinalului alpin iar legătura dintre structură şi relief este foarte strânsă. Modelului de dezvoltare a cutelor îi
corespunde şi ordinea liniei de
culme, încât acestea apar paralele atât în alpi cât şi în Carpaţi, Dnarici sau Apenini. Fragmentarea tectonică a cutelor, inclusiv falierea, a permis
dezvoltarea unor masive montane ce apar ca adevărate noduri orohidrografice (Puis de Dome,
Mont Blanc, Retezat, Făgăraş, Durmitor, Olimp, Nidere Tauern ş.a.). Relieful este complex, determinat şi de eroziunea glaciară montană, iar în prezent, altitudinile
de echilibru a gheţarilor se află la 3000 m (Gheţarul Mere de Glace în Alpii Francezi) la 2900
m (Gheţarul Rhonului) sau la
3100 m (Gheţarul Alech). Un puternic
relief fluvial s-a instalat generând văi înguste, uneori cu versanţi abrupţi cum sunt Defileul Dunării, Defileul Oltului sau chei cum sunt cele
carstice. Mişcările neotectonice au generat depresiuni
intramontane, cum sunt Dep. Geneva, Dep Bearneză, Dep. Petroşani, dar şi numeroase podişuri interioare arcurilor monatne (Pod. Karst,
Pod. Elveţiei, Pod. Transilvaniei.
Acestor unităţi morfostructurale ale uscatului Europei li
se adaugă şi unităţi
morfostructurale marine a căror evoluţie este strâns legată de evoluţia continentului:
- Mări de şelf
continental care se dezvoltă pe latura vestică şi nordică a continentului şi care au afectat fundamentul de platformă şi menţin vechiul relief al uscatului, parţial modelat de curenţii submarini (M. Albă, M. Baltică, M. Nordului, M. Irlandei, M. Mânecii);
- Mări de flexură şi concavităţi transversale
platformelor ca geosinclinale remanente în fâşia cutărilor cainozoice. În această categorie intră partea nordică a M. Caspice, M. Mediterană, M. Neagră şi M. Azov;
În cadrul acestor bazine
marine au luat naştere numeroase platforme
iar fundamentul lor bazaltic este acoperit cu un strat gros granitic. Vechiul
relief al uscatului de pe şelful acestor mări se păstrează şi în prezent, apărând ca adevărate văi şi canioane submarine.
|
