Sâmbătă, 24.Aug.2019, 12:21Principală | Înregistrare | Logare

Meniu site

Forma intrarii

Chat

500

Trafic

Link catre

Spune unui prieten

Sondaj 1

Noteaza site-ul meu
Total răspunsuri: 36

Sondaj 2

Sunteti afectati de schimbarile climatice din Romania?
Total răspunsuri: 34

Statistica


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Curs Valutar

Cautare

Deposit Files

Varsta site

Calendar

«  Martie 2011  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Calculator

Principală » 2011 » Martie » 17
Vizualizări: 744 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

Originea şi evoluţia Universului

Această problemă a preocupat oamenii de ştiinţă încă din cele mai vechi timpuri, fapt care a condus la apariţia mai multor concepţii grupate pe etape:

·          etapa sistemului geocentric datată din antichitate până la începutul secolului al XVI-lea (1543);

·          impunerea modelului heliocentric din 1543 când apare teoria lui Copernic continuată de Giordano Bruno şi consolidată de G. Galilei şi I. Newton, în sec. XVII;

·          etapa demonstrării expansiunii Universului şi a modelului Big-Bang, care apare în sec. XX.

Începând cu anul 1915, este publicată teoria generală a relativităţii formulată de Albert Einstein iar în 1919, W. Sitter foloseşte ecuaţiile sale şi susţine teoria expansiunii Universului, în care galaxiile se depărtează unele de altele.

La acest argument matematic s-au adăugat observaţiile astronomice ale astronomului american Edwin Hubble din anul 1924 care a descoperit mai multe galaxii ce se depărtau de Terra.

Ideea expansiunii Universului este demonstrată de Hubble, descoperind că lumina primită de la celelalte galaxii se deplasea ... Detalii... »

Vizualizări: 3385 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

Cea mai apropiată stea de Pământ este Soarele (cca 150 mil. km.), iar cea mai apropiată de Sistemul Solar este ”α” din constelaţia Proxima Centauri.

Stelele se caracterizează prin:

- luminozitate care reprezintă energia emisă pe secundă de o stea şi depinde de mărimea şi temperatura acesteia;

- temperatura stelelor este cea recepţionată de la atmosfera acestora şi variază frecvent între 2500K-50.000 K (în astrofizică se utilizează scara absolută a temperaturii Kelvin, notată cu K); stelele ale căror temperaturi sunt sub 6000K, sunt considerate stele reci iar cele la care aceasta este mai mare, sunt stele fierbinţi;

- culoarea depinde de mărimea temperaturii şi variază între albastru şi roşu;

- compoziţia chimică, la cele mai multe este cuprinsă între 70%-75% H, 20-25% He, 5% alte elemente;

- structura unei stele cuprinde: "atmosfera stelară" (frecvent cu H, He, O, C etc) şi interiorul stelei din materie gazoasă sub formă de particule elementare cu temperaturi de milioane K şi presiuni de miliarde de atmosfere;

- vârsta stelelor variază între 1-2 milioane de ani până la peste 10 miliarde ani. Cele mai mari stele au o masă de peste 100 de ori masa Soarelui, dar şi o viaţă scurtă sub 2 mil.ani.

 

În interiorul acestor stele prin procese de fuziune nucleară şi în condiţ ... Detalii... »

Vizualizări: 788 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

Structura Universului

Corpurile cosmice care intră în componenţa Universului se pot ierarhiza în trei categorii principale:

a) macrostructurile

b) mezostructurile

c) microstructuri

 

a) Macrostructurile Universului cuprind cele mai mari componente între care galaxia. Ea reprezintă o mare asociere de milioane sau miliarde de stele şi sisteme solare, nebuloase gazoase, pulberi, atomi dispersaţi etc., care se rotesc cu viteze diferite pe orbite în jurul centrului său de greutate.

În Universul observabil se află peste 100 miliarde de galaxii care se asociază în grupuri mari numite roiuri şi superroiuri de galaxii.

Galaxiile au o mişcare de rotaţie în jurul axei lor şi în funcţie de viteza acesteia, ele prezintă o turtire mai mare sau mai mică. În centrul galaxiei sunt grupate cele mai multe stele (îndeosebi cele foarte bătrâne şi nori de plasmă iar la margini stele mai tinere din materie gazoasă).

Galaxia în care se află Sistemul nostru Solar se numeşte Calea Lactee, care face parte din aşa-numitul Grup Local de galaxii; cele mai apropiate galaxii de Calea Lactee sunt Norii lui Magelan, la 140-160 a.l. şi Andromeda la 2 mil.an.l. Primele măsurători asupra vitezelor de deplasare a galaxiilor au fost realizate de E. Hubble în 1924 care a ajuns la concluzia următoare: "cu cât galaxiile sunt la o distanţă mai mare, cu atât viteza de depărtare a unora faţă de celelalte este mai mare”. Ideea a stat la baza teoriei expansiunii Universului.

După forma lor, Edwin Hubble distinge mai multe tipuri de galaxii (fig.3):

- galaxiile spirale ... Detalii... »

Vizualizări: 1720 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

Din cele mai vechi timpuri oamenii au contemplat bolta înstelată întrebându-se – Ce este cerul? Ce legi îi guvernează mişcarea? Au observat circa 6000 de stele vizibile cu ochiul liber, că acestea răsar şi apun, le-au notat poziţiile şi grupările lor în aşa numitele constelaţii.

La popoarele de agricultori din antichitate (egipteni, babilonieni, chinezi), poziţia stelelor pe bolta cerească, constituia repere în aprecierea succesiunii sezoanelor ploioase şi secetoase şi prin aceasta stabilirea intervalelor cu lucrări agricole. Navigatorii se orientau tot după poziţia stelelor. De la oamenii antici s-au păstrat multe denumiri de stele sau constelaţii iar de la Ptolemeu a rămas cel mai complex studiu al Universului în concepţia geocentrică (Pământul se află în centrul Universului iar Soarele, Luna şi toate plantele se învârtesc în jurul său).

De-a lungul mileniilor şi secolelor, observaţiile tot mai amănunţite şi rezultatele acestora asupra corpurilor cereşti, au permis descrierea lor, stabilirea originii, evoluţiei şi structurii lor precum şi a legilor care stau la baza mişcării acestora.

 Se disting în sec. XVI opiniile lui N. Copernic cu privire la sistemul heliocentric, apoi contribuţiile lui G. Galilei, Johanes Kepler, Isaac Newton, Albert Einstein, la care se adaugă explozia informaţională din sec. XX în special din ultimele trei decenii.

S-a constatat că planeta Pământ constituie o unitate în Sistemul Solar şi prin acesta, se integreaz ... Detalii... »

Vizualizări: 1877 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

     Geografia fizică generală studiază fenomenele fizice, mai concret, fiecare geosferă a Pământului precum şi interrelaţiile dintre aceste învelişuri. Din detalierea studiilor pentru fiecare geosferă s-au desprins o serie de subramuri:
1) geomorfologia studiază scoarţa terestră şi relieful;
2) meteorologia şi climatologia studiază fenomenele legate de atmosferă;
3) hidrologia studiază hidrosfera (învelişul apelor);
4) biogeografia – studiază aria geografică a vieţuitoarelor;
5) pedogeografia studiază învelişul solurilor.


     Geografia umană generală – studiază elementele generale despre populaţie şi activitatea sa care se întrepătrunde cu celelalte geosfere ale Pământului
Şi în cadrul acesteia se desprind o serie de discipline.
1) Geografia populaţiei (demografia);
2) Geografia aşezărilor omeneşti: - rurale
- urbane;
3) Geografia economică cu: - geografia resurselor
- geografia industriei
- geografia agriculturii
- geografia transporturilor
- geografia schimburilor economice
- geografia turismului
4) Geografia socială - geografia medicală
- geografia lingvistică
- geografia comportamentală
5) Geografia politică
6) Geografia culturală
7) Geografie istorică şi toponimie geografică.


Geografia regională cuprinde:
1) Geografia Europei - Geografia României
                               - Geografia Franţei etc.
2) Geografia Asiei     - Geografia Japoniei
                               - Geografia Indiei etc.
3) Geografia Africii - Geografia Egiptului etc.
4) Geografia Americii - Geografia S.U.A. etc
5) Geografia Australiei
6) Geografia Antarcticii

    
Vizualizări: 1295 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

     Geografia este una din ştiinţele care au apărut încă din antichitate, dar sfera conţinutului obiectului său de studiu a cunoscut o etapă îndelungată de dezvoltare paralel cu evoluţia societăţii însăşi. În timp s-a acumulat un fond vast de observaţii şi date, o multitudine de analize şi înregistrări ale elementelor şi fenomenelor geografice petrecute atât pe spaţii restrânse cât şi la nivel planetar.
     În etapa antică, cerinţele comerciale ca şi cele militare impuneau geografiei să studieze "teritoriile locuite cunoscute"; ea se baza pe observaţii şi explorări ale spaţiilor restrânse devenind o geografie regională (chorografie). Paralel cu cerinţele practice privind obiectul de studiu al geografiei, se dezvoltă ideile matematice şi filosofice care au implicat necesitatea cunoaşterii Pământului ca întreg planetar.
     În etapa medievală, dar mai ales, începând cu epoca descoperirilor geografice, accentul a rămas pe caracterul descriptiv al ţărilor şi popoarelor cunoscute, geografia rămânând tot la stadiul unui conţinut regional.
În secolele XVII-XVIII obiectul de studiu al geografiei se amplifică în urma cercetărilor şi observaţiilor sintetizate într-o serie de rezultate ştiinţifice privind dinamica fenomenelor terestre şi a rezultatelor acestora (acţiunea apelor curgătoare, acţiunea gheţarilor, studii despre climă, relief etc.), toate conducând la îmbogăţirea vocabularului geografic, la constituirea mai multor discipline geografice care cuprind studiul învelişurilor (geosferelor) Pământului.
     În secolul XIX se delimitează o geografie modernă în conţinut sau obiect de studiu prin activitatea a doi mari oameni de ştiinţă germani: Alexander von Humboldt şi Karl Ritter.
Alexander von Humboldt, naturalist, geograf şi călător, fundamentează geografia ca ştiinţă punând bazele metodelor de observaţie la toate disciplinele geografiei fizice, definind geografia ca "ştiinţa vieţii fizice şi organice de la suprafaţa Globului"; pune în lumină două principii esenţiale: principiul cauzalităţii (orice fenomen trebuie studiat şi înţeles prin cauzele care l-au produs, pentru a-i urmări apoi consecinţele) şi principiul geografiei comparate sau al geografiei generale (potrivit căruia, fenomenele locale trebuie privite în comparaţie cu cele analoage din alte regiuni, studiul părţilor locale şi regionale neputând fi independent în raport cu datele privind ansamblul Terrei).
     Acest principiu a clarificat ideea care separa geografia regională de cea generală, făcând din cele două, o singură ştiinţă născându-se geografia modernă care are ca obiect de studiu atât întregul teritorial cât şi complexul regional.
     Karl Ritter, istoric şi filosof nuanţează mai mult principiile aplicate de Humboldt şi emite la rândul său principiul extensiunii spaţiale (arealul de extindere a unui fenomen). În concepţia sa se subliniază introducerea elementului uman în geografie, "Pământul fiind teatrul activităţii umane", prin care sublinia sistematic raporturile dintre om şi planetă.
      În secolul XX mulţi geografi separă o geografie fizică generală având ca obiect de studiu mediul natural (bazat pe legile ce acţionează în natură) şi o geografie economică care studiază procese economico-sociale (bazate pe legile sociale) punând în centrul preocupărilor omul, atât prin intermediul producţiei, cât şi a altor activităţi.
Unii geografi neagă această împărţire considerând geografia ca ştiinţă unică, indivizibilă, deoarece o serie de legi comune acţionează atât în natură, cât şi în societate, iar între componentele
naturale şi cele sociale există relaţii de interacţiune.
În concepţia actuală geografia fizică este ramura geografiei care studiază geosistemul, atât sub aspectul alcătuirii, al structurii şi al legităţilor care îl guvernează, cât şi al interacţiunii dintre componentele sale, al evoluţiei şi al diferenţierilor lui spaţiale neputând face abstracţie de interacţiunea cu societatea umană.
În mod sintetic, geosistemul este rezultanta întrepătrunderii învelişurilor Pământului (hidrosferă, atmosferă, litosferă, biosferă, pedosferă), care pot fi studiate separat de diferitele ramuri ale geografiei fizice, atât în mod teoretic general, cât şi regional.
     Karl Ritter, istoric şi filosof nuanţează mai mult principiile aplicate de Humboldt şi emite la rândul său principiul extensiunii spaţiale (arealul de extindere a unui fenomen). În concepţia sa se subliniază introducerea elementului uman în geografie, "Pământul fiind teatrul activităţii umane", prin care sublinia sistematic raporturile dintre om şi planetă.
În secolul XX mulţi geografi separă o geografie fizică generală având ca obiect de studiu mediul natural (bazat pe legile ce acţionează în natură) şi o geografie economică care studiază procese economico-sociale (bazate pe legile sociale) punând în centrul preocupărilor omul, atât prin intermediul producţiei, cât şi a altor activităţi.
     Unii geografi neagă această împărţire considerând geografia ca ştiinţă unică, indivizibilă, deoarece o serie de legi comune acţionează atât în natură, cât şi în societate, iar între componentele
naturale şi cele sociale există relaţii de interacţiune.
      În concepţia actuală geografia fizică este ramura geografiei care studiază geosistemul, atât sub aspectul alcătuirii, al structurii şi al legităţilor care îl guvernează, cât şi al interacţiunii dintre componentele sale, al evoluţiei şi al diferenţierilor lui spaţiale neputând face abstracţie de interacţiunea cu societatea umană.
În mod sintetic, geosistemul este rezultanta întrepătrunderii învelişurilor Pământului (hidrosferă, atmosferă, litosferă, biosferă, pedosferă), care pot fi studiate separat de diferitele ramuri ale geografiei fizice, atât în mod teoretic general, cât şi regional.
      Mediul de la suprafaţa Terrei mai este cunoscut şi sub numele de mediu înconjurător, ceea ce semnifică mediul de viaţă al omului, adică un mediu favorabil apariţiei şi dezvoltării vieţii în general. În acest mediu însă, omul a devenit el însuşi un factor component tot mai important intrat în studiul geografiei sub numele de antroposferă sau sociosferă, de care se ocupă o altă ramură a geografiei şi anume, geografia umană.
Unii geografi subliniind implicaţiile de amploare ale societăţii umane în mediul natural, au denumit obiectul de studiu al geografiei umane sociosistem. Însă, avându-se în vedere interferenţele şi intercondiţionările dintre mediul natural şi societatea omenească, geosistemul şi sociosistemul alcătuiesc obiectul unitar de studiu al geografiei numit şi sociogeosistem.
     

Vizualizări: 1923 | Adăugat de: mihairoman | Data: 17.Mar.2011 | Comentarii (0)

Copyright MyCorp © 2019 |