Vineri, 29.Mar.2024, 10:22Principală | Înregistrare | Logare

Meniu site

Forma intrarii

Chat

500

Trafic

Link catre

Spune unui prieten

Sondaj 1

Noteaza site-ul meu
Total răspunsuri: 41

Sondaj 2

Sunteti afectati de schimbarile climatice din Romania?
Total răspunsuri: 39

Statistica


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Curs Valutar

Cautare

Deposit Files

Varsta site

Calendar

«  Martie 2011  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Calculator

Principală » 2011 » Martie » 17 » Structura Universului partea 2-a
21:54
Structura Universului partea 2-a

Cea mai apropiată stea de Pământ este Soarele (cca 150 mil. km.), iar cea mai apropiată de Sistemul Solar este ”α” din constelaţia Proxima Centauri.

Stelele se caracterizează prin:

- luminozitate care reprezintă energia emisă pe secundă de o stea şi depinde de mărimea şi temperatura acesteia;

- temperatura stelelor este cea recepţionată de la atmosfera acestora şi variază frecvent între 2500K-50.000 K (în astrofizică se utilizează scara absolută a temperaturii Kelvin, notată cu K); stelele ale căror temperaturi sunt sub 6000K, sunt considerate stele reci iar cele la care aceasta este mai mare, sunt stele fierbinţi;

- culoarea depinde de mărimea temperaturii şi variază între albastru şi roşu;

- compoziţia chimică, la cele mai multe este cuprinsă între 70%-75% H, 20-25% He, 5% alte elemente;

- structura unei stele cuprinde: "atmosfera stelară" (frecvent cu H, He, O, C etc) şi interiorul stelei din materie gazoasă sub formă de particule elementare cu temperaturi de milioane K şi presiuni de miliarde de atmosfere;

- vârsta stelelor variază între 1-2 milioane de ani până la peste 10 miliarde ani. Cele mai mari stele au o masă de peste 100 de ori masa Soarelui, dar şi o viaţă scurtă sub 2 mil.ani.

 

În interiorul acestor stele prin procese de fuziune nucleară şi în condiţiile unor presiuni ridicate se produc temperaturi de milioane de K şi ca urmare, rezultă nuclee de He, C, O, N, Mg, Si şi ulterior, Fe, Ni, Co. În stelele mici nu sunt condiţiile create pentru asemenea sinteze. În faza finală, unele stele ajung la explozie şi îşi împrăştie materia în spaţiu iar din "cenuşa" lor pot lua naştere alte stele.

După principalele caracteristici: luminozitate, temperatură, compoziţie chimică, evoluţie se pot diferenţia mai multe tipuri de stele.

a) stele normale cu o masă de 1-20 mase solare, raza de 0,5-5 raze solare şi au o evoluţie lentă;

b) stele gigant cu o masă de 30-50 mase solare, raze de la 10-150 raze solare, luminozitate de peste 100 ori faţă de cea a Soarelui; au o viaţă scurtă

c) stele supragigant au cele mai mari caracteristici: luminozitate ce ajunge la aproape 10.000 luminozitatea Soarelui; raze de peste 1000 ori raza lui şi cea mai scurtă viaţă (sub 1 milion ani)

d) stelele pitice au dimensiuni mici (diametrul uneori cât al unei planete)

      Culoarea recepţionată de la cenuşiu la alb, derivă denumirile ca: pitica albă, pitica galbenă; pitica neagră şi au o viaţă lungă;

e) pulsari – stele aflate în faza finală de evoluţie rezultând prin explozia unei stele gigant. Au această denumire deoarece emit radiounde cu perioade scurte ( de la sutimi de secunde până la câteva secunde); mai sunt denumite stele neutronice pentru că sunt compuse în special din neutroni. În centrul lor, se mai află şi alte particule elementare ca: protoni, electroni. Diametrul pulsarilor este de câţiva Km dar masele lor sunt mai mari decât masa Soarelui densitatea foarte mare (câteva sute milioane tone pe cm3). Se cunosc circa 100 de pulsari (primul a fost descoperit în 1964).

f) găurile negre sunt tot nuclee de stele explodate dar în care densitatea este atât de mare încât gravitaţia puternică împiedică emiterea de radiaţie luminoasă, făcându-le invizibile;

g) novele reprezintă stele surprinse într-un moment termonuclear produs de obicei între o stea normală şi una pitică (aflate într-un sistem binar); cea pitică are o densitate mare şi un câmp magnetic foarte puternic care atrage materie gazoasă de la steaua normală care produce la rândul său, o încălzire a stelei pitice. Astfel, se ajunge la declanşarea reacţiilor termonucleare ce eliberează violent energie şi la o erupţie explozivă (Z. Folescu, 1990). În urma acesteia se produce o strălucire mare, o luminozitate de zeci de mii până la sute de mii de ori mai mare. Energia eliberată de stea în timpul exploziei poate echivala energia radiată de Soare în 10 000 până la 100 000 ani. După explozie, în jurul nucleului stelei, la distanţe mari, se formează o nebuloasă din învelişul expulzat;

h) supernovele corespund unui moment termonuclear din finalul evoluţiei unei stele gigant. În interiorul acesteia are loc un lanţ de reacţii nucleare ce produc temperaturi de miliarde de grade; în jurul nucleului stelei, care este alcătuit dominant din Fe, se formează învelişuri ce conţin Si, Mg, O, C, He, H care se menţin la distanţe diferite datorită energiei emise de acesta. Când nucleul epuizează energia, se produce o contractare puternică a acestuia (o implozie), în urma căreia rezultă o energie uriaşă iar purtătorii acesteia sunt neutrinii. Aceştia invadează învelişurile exterioare cu viteze de 2000-3000 Km/s unde sunt captaţi de diferite nuclee. Se produce o altă explozie a învelişurilor exterioare care vor forma o nebuloasă iar din steaua gigant rămâne doar nucleul cu o densitate uriaşă ce va constitui o stea neutronică.

 

Materia interstelară. Este alcătuită din materie foarte rarefiată sub formă de gaze, praf, particule subatomice reprezentând 2% din masa galaxiei şi dispersată în spaţiul dintre stele, sub formă de gaze şi pulberi, dar care nu sunt uniforme.

Gazele sunt formate cu precădere din ioni, atomi, molecule ionizate de O, C, H etc. Gazele uşoare au provenienţă dublă, din materia cosmică iniţială şi din explozia supernovelor; gazele grele au rezultat numai în urma exploziilor stelelor gigant.

Pulberile sunt reprezentate de particule extrem de mici, din cristale de gheaţă, grafit etc., amestecate cu mase de gaze provenite numai în urma exploziilor stelare.

Au temperatură redusă iar norii cu concentrare mare de pulberi formează nebuloase. Într-o perioadă îndelungată de evoluţie, prin concentrare şi reacţii chimice (hidrogenul favorizând realizarea de molecule de apă, amoniac, metan, hidrocarburi etc.), se pot genera structuri complexe de tipul protostelelor.

În spaţiul interstelar este prezentă şi radiaţia cosmică ce pătrunde din afara galaxiilor; a fost descoperită în sec. XX şi este alcătuită din particule elementare electrizate ce se deplasează cu viteză mare, apropiată de cea a luminii. Ciocnirea ei cu diverse particule din atmosfera Pământului duce la diverse reacţii şi dezintegrări din care rezultă alte particule elementare (perechi de electroni, protoni, neutroni de energie mare etc), ce ajung la suprafaţa terestră.

 

Vizualizări: 1150 | Adăugat de: mihairoman | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]
Copyright MyCorp © 2024 |