|
EUROPA – EVOLUŢIA
PALEOGEOGRAFICĂ ŞI ROLUL EI ÎN
FORMAREA RELIEFULUI
Evoluţia paleogeografică a Europei este strâns legată de următorii factori:
a) existenţa unor
platforme vechi continentale (scuturi continentale ce alcătuiau în
trecutul geologic hipercontinentului Laurasia);
b) existenţa şi formarea în
geosinclinalele marginale a orogenezelor precambriene, caledonice, hercinice şi alpine;
c) unitatea de
monolit a platformelor continentale europene cu platformele continentale
asiatice, a căror evoluţie este comună;
d) evoluţia
morfogenetică a reliefului
este în strânsă corelare cu
factorii interni şi externi
modelatori ai scoarţei (modelarea
externă şi internă a scoarţei determină principalele
tipuri de relief).
Apariţia şi dezvoltarea unor cratoane din forme orogene
iniţiale a însemnat un pas
important în închegarea unităţilor geostructurale ale Europei. Aceste unităţi geostructurale sunt strâns legate de evoluţiile vechilor scuturi continentale, de evoluţiile geosinclinalului Mării Thetis, dar şi de evoluţiile geosinclinalelor marginale precambriene şi caledonice. La aceste evoluţii se adaugă impulsul plutonic determinat de mişcările baikaliene care a condus la închegarea
fundamentului cu elemente grele dar şi cu roci de duritate maximă (gnaise, porfire, şisturi verzi, şisturi cristaline).
Evoluţia
paleogeografică a Europei cunoaşte următoarele etape:
I. Etapa formării şi individualizării unităţilor
cristaline de platformă (scuturin continentale). Este etapa în care, odată cu scuturile vechi, se formează Pangeea (Scutul Baltic, Scutul Est-European);
II. Etapa caledoniană în care evoluţia geosinclinalului marginal dezvoltă orogeneza caledonică, urmată de peneplena post-caledonică şi care a cuprins unităţile de nord-vest peninsulare şi insulare ale Europei (Pen. Bretagne,
Irlanda, nordul Angliei şi Scoţia, arhipelagurile britanice nordice,
Scandinavia). În această etapă s-au format Munţii Scandinaviei, M. Scoţiei, M. Penini, M. Cambrieni, Colinele
Walles, Colinele Normande, precum şi munţii actualelor unităţi insulare Hebride, Shetland, Novaia Zemlia şi Faeroe;
III. Etapa hercinică în care orogeneza hercinică şi peneplena post hercinică a cuprins regiunea centrală şi vestică a Europei de la Marea Neagră până la Oceanul Atlantic. În acest moment s-au
format Pod. Dobrogei, Pod. Ceho-morav, Pod. Boemiei, M. Metaliferi, M. Sudeţi, M. Hartz (pentru că în limba latină, pe hărţile vechi, Munţii Hartz erau trecuţi cu numele de Hercynia Mons s-a împrumutat şi denumirea orogenezei), M. Pădurea Neagră, M. Pădurea Turingiei, Saarland, Colinele
Luxemburgului, Podişul Ardeni, Masivul
Central Francez, Masivul Şistos Renan, Colinele
Normande, Munţii Cantabrici, messetta
spaniolă, M. Iberici, M. Vosges,
culoarul tectonic al Rinului şi unele părţi insulare din peninsulele Italică şi Balcanică (M. Rodopi, M. Rila, M. Pirin. Pe vastele
arii anticlinale au evoluat numerase bazine hercinice ce au fost acoperite
ulterior cu importante depozite mezozoice şi neozoice cum sunt bazinul Londrei, bazinul
Vienei, bazinul Armorican, bazinul Acvitaniei, bazinul Turingiano-Saxon,
bazinul Parizian, bazinul Moscovei (sinecliza Moscovei). Concomitent cu această orogeneză la contactul dintre marea platformă rusă şi platforma siberiană (scutul angara) a evoluat şi orogeneza uraliană în care rocile foarte dure alternează cu importante zăcăminte de minerale utile (uralide). Procesul de modelare a
acestor munţi a determinat formarea
unor întinse peneplene (acvitaniană) dar şi pediplene (cum este cea dobrogeană din Pod. Casimcei)
|
