♦ Morfostructurile paleozoice cu fundament hercinic şi caledonic
din estul Europei care cuprind Munţii Urali ce face limita vestică dintre marea platformă rusă şi cea siberiană. Domină formele glaciare şi periglaciare care se continuă în I-lele Novaia Zemlia (I-lele constituie o
continuare firească a orogenului uralian).
♦ Munţii de platformă pe fundament
cutat caledonic se află în vestul Europei, respectiv în sudul M.
Scandinaviei, în I-lele Britanice dar şi I-lele Canalului ca rămăşiţe ale acestui orogen. Aceşti munţi sunt cei mai vechi munţi la zi din Europa pe care s-au dezvoltat
serii de suprafeţe de nivelare (post-caledonică, post-hercinică şi neogenă). Ele au fost puternic fragmentate
transversal cu mari dislocări plicative, generând un relief complex de denudare, sculptural şi chiar de pediment. Eroziunea glaciară cuaternară şi prezentă a determinat formarea fiordurilor, iar
eroziunea din timpul erei cainozoice a format adevărate peneplene uşor ondulate cu aspect de coline, iar acumulările din bazinul Londrei au format câmpia
aluvionară a Londrei. ... Detalii... »
Două unităţi
morfostructurale marginale ale Europei au avut evoluţii tectonice
diferite faţă de evoluţia de ansamblu a Europei:
a) unitatea caledono-hercinică a M. Urali, care a avut o evoluţie geostructurală determinată de evoluţia platformei ruse;
b) unitatea geostructurală a Islandei
determinată de evoluţia riftului medio-atlantic şi a faliilor de transformare impuse
inversarea polilor geomagnetici. Amploarea energetică de stres geotermic determinate de actualele
falii fac din Islanda cea mai puternică regiunea vulcanică seismică a Europei.
Principalele
unităţi
geomorfostructurale ale Europei sunt strâns
legate de evoluţia paleogeografică de ansamblu a Europei. Privite genetic,
aceste unităţi ar putea constitui, în
funcţie de vechimea acestora,
trei mari unităţi
morfostructurale: Paleo-Europa,
Mezo-Europa ş... Detalii... »
V. Etapa actuală (cuaternară) în care au loc trei procese majore:
a) glaciaţiunea
cuaternară (pleistocenă) care a cuprins peste jumătate din suprafaţa Europei ca urmare a răcirii climei, cunoscută sub numele de eră glaciară pleistocenă. Această glaciaţiune a avut un pol de extensie maximă axat pe peninsula Scandinavică şi Marea Baltică peste care s-a constituit un gheţar de tip calotă ce îşi avea marginile banchizei până în Gemania şi Polonia actuală, peste teritoriul ţărilor baltice, în Belarusia şi vestul Rusiei, acoperind întreaga Pen.
Kola, mările baltice, Baltică şi Albă, Pen. Scandinavă şi o foarte mare parte din Marea Nordului.
Acest inlandsis a cunoscut trei faze de extensie maximă (Elster, Saale, Vistula) determinând crearea
unui important relief glaciar în nordul Europei. Tot în această perioadă Islanda era acoperită ... Detalii... »
IV. Etapa alpină a cuprins întreaga Europă sudică din Pen. Iberică până în Anatolia, prelungindu-se în sudul Mării Negre cu M. Pontici, în estul acesteia cu
M. Caucaz şi mai departe în centrul
Asiei completând geosinclinalul (alpin) cu cel himalayan. Acum s-a format Neo-Europa în care s-au individualizat importante
sisteme montane cum ar fi Munţii Sierra Nevada, M. Pirinei, M. Alpi, M. Penini, M. Dinarici, M.
Carpaţi M. Balcani şi M. Pindului. În anumite faze, în special
cea de la sfârşitul neogenului şi începutul quaternarului, procesele de
cutare şi şariaj au fost însoţite de intense procese vulcanice cum ar fi
cele din Alpii Bavariei, M. Penini, M. Pindului şi M. Carpaţi – acum s-a format cel mai lung lanţ vulcanic european, cel din Carpaţii Româneşti, cel al munţilor Oaş-Gutâi-Tibeş-Călimani-Gurghiu-Harghita. Concomitent cu
fenomenele de înălţare orogenică au avut loc colmatări ale bazinelor marine interioare rezultând
formarea unor importante podiş... Detalii... »
EUROPA – EVOLUŢIA
PALEOGEOGRAFICĂ ŞI ROLUL EI ÎN
FORMAREA RELIEFULUI
Evoluţia paleogeografică a Europei este strâns legată de următorii factori:
a) existenţa unor
platforme vechi continentale (scuturi continentale ce alcătuiau în
trecutul geologic hipercontinentului Laurasia);
b) existenţa şi formarea în
geosinclinalele marginale a orogenezelor precambriene, caledonice, hercinice şi alpine;
c) unitatea de
monolit a platformelor continentale europene cu platformele continentale
asiatice, a căror evoluţie este comună;
d) evoluţia
morfogenetică a reliefului
este în strânsă corelare cu
factorii interni şi externi
modelatori ai scoarţei (modelarea
externă şi internă ... Detalii... »
Europa este continentul
cu cele mai neregulate ţărmuri şi care însumează 37.900 km. Aici se găsesc aproape toate tipurile de ţărmuri articulate, atât prin peninsule,
golfuri, cât şi prin insule şi strâmtori. Articulaţia ponto-egeeană desparte Europa de Peninsula Asia Mică, iar I. Cipru constituie cea mai estică insulă mediteraneană.
Europa se articulează la Marea Mediterană prin Pen Balcanică şi Pen Peloponez (despărţite de Canalul Corint), Peninsula Italică (despărţită de Sicilia prin Str. Messina) şi Pen Iberică (despărţită de nordul Africii prin Str. ... Detalii... »
1.Aşezare : în emisfera nordică (boreală) şi aparţine masei continentale Eurasia – cea mai mare
masă continentală a lumii. Are o suprafaţă totală de 10.034.000 km″ din care 9.200.000 km″ o
constitue suprafaţa propriu-zisă a masei continentale (locul 5 între
continente).
Este situat între 36°71’
lat. N şi 71° lat. N.
Este exclusiv un
continent al zonei temperate şi al zonei boreale reci cu prelungiri în zona subtropicală (mediteraneană) de căldură.
În I-le Britanice trece
meridianul Greenwhich (0), ceea ce face ca Europa să fie în cea mai mare parte un continent al
Emisferei Estice.
În nordul
continentului, se desfăşoară Cercul Polar de
Nord care delimitează zona de căldură rece.
De la cel mai vestic
punct (Capul Roca) şi până la extremitatea de nord-est a Munţ... Detalii... »